Artistul, privind intai pe fereastra, apoi in oglinda:
"Imi ajung oamenii care iubesc frumosul si, mai ales, imi ajung eu insumi.
Intotdeauna ne vor vedea diferit cei care nu simt ca noi. Dar noi, cativa, stim lumea altfel. De la distanta asta parem egoisti si superficiali doar pentru ca nu impartasim ordinarul cu ceilalti. Avem realitatea noastra inflorita si, cat ma priveste, eu nu o dau pentru nimic.
Ceea ce ei numesc aroganta, e incredere in sine; ceea ce ei vad neseriozitate, e visare; cel care se poarta imatur, e copilul din mine; ceea ce, ipocrit, li se pare ca urla a promiscuitate, e romantism si boemie...Cum sa incap intre cei cu pragmatismul sapat in constiinta; intre falsele valori si rigori ale unei vieti programate ? Vreau sa fiu mereu cum sunt eu cand ma simt diferit. Doar atunci sunt sincer cu mine insumi. Nu am timp de norme caci nu voi sti niciodata cat va dura calatoria.
Eu cunosc cel mai bine ce inseamna lumina. Eu imi cunosc destinul..."
Artistul, inchizand ochii:
"Va fi un drum greu si frumos. Ca dragostea."
Cristinei, care a inteles
