Sambata alba

Curata furtuna in fiecare din noptile astea! "Sambata alba" e un montagne-russe pe care-l iubesc si care incepe sa devina parte din mine...incep sa cred ca pot trai asa, ca vreau si ca e un dar de undeva...

Eu sunt aici sa va cant voua, sa sufar langa voi si sa incerc sa va fac viata putin mai colorata. De asta nu-mi ajung doua ore pe scena, sau doua sambete pe luna sau doua trupe, sau doua chitari; doua maini sa va imbratisez sau doua buze sa va spun ca-s fericit si doua amintiri care sa-mi strige mereu in minte ca asa trebuie sa fie totul si nimic nu-i intamplator.

Si voi sunteti mereu acolo, nebuni si frumosi si eu ma hranesc cu fericirea voastra care ma face fericit, oricare ar fi motivul pentru care zambiti; si bem si cantam si dansam impreuna pana nu mai simtim pamant sub picioare.

Ma trezesc inaintea tuturor sa mi amintesc ce frumos a fost si sa vad daca ati simtit la fel; mi-e atat de rau fizic in fiecare din duminicile astea negre si albe in acelasi timp dar le iubesc fiindca-s un timp al contemplarii unei vieti pe care mereu mi-am dorit-o boema pana la sange.

E un drum plin de muzica, dragoste si clipe frumoase si va multumesc ca sunteti parte din ea.
Pentru ca eu nu stiu altceva decat sa simt.

PS : Singuratatea in multime nu exista, doar singuratatea in doi.

Balanta

Fapt fara importanta,
pun totul in balanta:

supusii cu regina,
ateii cu lumina,
drogatii cu morfina,
femeile...cu vina.

Acasa

           Nu! Nu inteleg in ruptul capului ce cauti tu acolo!? Cine-i femeia din fotografiile alea regizate si atat de prost aruncate pe tapet? Cum sa improvizezi un zambet atat de trist cand pentru un zambet adevarat tot ce trebuie sa faci e sa zambesti?! Fata draga, femeie, unde te-ai dus cand te-ai ratacit? Te-a inghitit o lume ciudata plina de oameni si locuri si indeletniciri care nu ti se potrivesc; chestii care nu seamana deloc cu ceea ce visai pentru tine.Iti amintesti, noi eram "altfel"? Acum suntem doar "la fel". Daca te-ai pierdut la inceput, se pare ca nici toate stelele si nici toate cantecele mele n-au reusit sa ti lumineze noaptea. Ai cazut din greseala-n greseala pana a trebuit sa crezi ca esti bine. Si acum zambesti in poze din coltul carora iti rade-n fata neputinta...
            E doar imaginatia asta bolnava care te tine pe linia de plutire pentru ca-n visul tau de zi si noapte, tu esti inca aici. In visul tau n-ai schimbat tricoul meu cu altul si n-ai dat maimutarelile de dimineata pe mina asta serioasa in urma careia se cheama c-ai crescut. Visul tau e lumea in care ma gasesti atat de usor. Bati la poarta nebuniei si intri ca la tine-n casa pentru ca aici...esti acasa. Eu nu-ti pot darama castelul doar pentru ca asa trebuie. Lumea asta e a ta, castelul ti l-am daruit si la sfarsitul vietii vei fi ingropata sub teiul din fata lui. Epitaful iti va fi poarta de intrare spre a treia lume in care ne vom regasi, si apoi in a patra si in a cincea, spre infinit.
           Vei fi mereu a mea in gandul meu si-n lumea noastra tu vei fi acasa.