Mai ieri, dragoste la prima vedere cu oamenii de la Arte. O familie frumoasa.
Azi miros perfect de iodoform si endometazona.
Maine, o ora cu unguroaica. Ar putea fi cu rost.
Luni, Vama Veche.
In general o pozitivitate sfidand toate legile reactivitatii omului la orice fel de problema. Ceva de genul dorinta de a scapa e atat de mare incat raportul de forte in lupta asta mi-e net favorabil. Hedonism, domnule! Egesegedre!
Graficul transformarilor din mine da dureri de cap; spuneam acum ceva timp ca montagne rousse-ul acesta e dintre cele mai scumpe. Se ridica continuu odata cu imaginile bolande din mintea mea si nu da drumul banalului nici cat las la dizolvat vesnica tableta efervescenta de calciu. Si asta tot alba.
In vremurile acestea zile ca cea de ieri nu mai inseamna aproape nimic cand vin dupa nopti de punch cu pepene galben, vin spumant si panglici la mana. La Acaju se intampla lucruri bune, la universitatea de arte se joaca roluri dintre cele mai grele, Richard al III-lea concluzionand pentru mine : "mi-am pus in gand sa fiu un ticalos". Stiu sigur ca nu voi reusi, caci planurile nu au nici un rost cand infrastructura actiunilor e dictata de mult mai sus. Urmeaza sa ne imbracam in alb imaculat, sa dam play unor versuri captivante despre libertate, sa viram molatec inspre capatul de sud est al tarii pentru ceva trairi delirante.
Filmele bune de duminica seara au devenit filmele nebune ale fiecarei zile. In coltul din dreapta, Lolita cu limba scoasa. In cel din stanga, Paul Martel fara strop de stralucire. Si intre ele mistretul cu colti de argint rumegand la acadele rosii si carti de prost gust. Nu ma satur sa infulec pe nerasuflate asftel de imagini, creaza dependenta cuminte si vesela.
Reteta de luni:
- se ia o papusa, se tine de picioarele din spate, se da cu capul de zid pana-i sare oja de pe pleoape. Apoi se desprinde o bucata de plastic din peretele respectiv, se amesteca intr-un lighean cu sapte unghii de drac, se adauga doua cutii de apa de la robinet. - veti obtine o pasta de culoare neagra care se lasa la soare pana cand acesta apune. Veti observa cum culoarea pastei vireaza usor spre alb. E momentul in care incetati sa aberati adaugand o lingura rasa de tequilla. - preparatul nu trebuie consumat decat atunci cand sunteti siguri ca puteti digera poliesterii din plasticul papusii. Va veti simti revigorati si gata de o noua lupta cu ratacirea. Daca sunteti norocosi, veti constata ca tocmai savurati elixirul fericirii si ca v-ati pierdut extrem de inutil timpul citind asta, cand reteta e la indemana imaginatiei oricui.
Pentru desertul de marti sau miercuri seara asteptam sugestii. Reclamatiile sunt si ele binevenite, cat si intrebarile despre magazinele care comercializeaza ingredientele de baza.
E cazul sa pornim revolutia spirituala si conceptuala privind statusul fiintelor inteligente in societatea noastra. Visati la o lume perfecta! Rabelais ar fi mandru de noi.
Sara este cel mai frumos copil pe care l-am vazut vreodata. Sara are patru ani, parul blond, ochii albastri si e putin mai grea decat o mana de cirese altoite. Intra in sala bleu cu miros de eugenol si se sperie. As fi vrut sa transform filmul intr-un desen animat pentru ca nelinistea din ochii ei sa dispara pe loc. In schimb copilul lacrimeaza si se lipeste strans de rochia vaporoasa a mamei, negasindu-i piciorul.
"-Nu vreau! -Sara, fii cuminte, nu-ti face nimic, doar se uita la tine. -Se uita la mine? -Da, trebuie sa-ti vada dintisorii. -Se uita...la...?"
Sara e pana la genunchi si nu poate urca pe scaun. Arunca privirea in toate directiile si ma fixeaza cu ochi de inger. Atatea clisee despre puritate nu pot descrie la un loc astfel de clipe.
Sara a trezit in mine un sentiment nou intr-un timp in care acestea-s tot mai rare.
Sara are cariute si trebuie vazuta de un pedodont.
Celor carora le e dor de Vama, celor care sunt in Vama, celor care vom merge acolo in curand, celor pe care Vama nu-i va mai primi niciodata curati, celor care si-au trait si tradat iubirea, celor care vor imbatrani cu nostalgia Vamii.
Voua, celor care credeti in casele mele colorate, in insulele utopice si gradinile verzi ale paradisului, fetelor ce-mi sunt nespus de dragi, oamenilor vechi si noi care ne iubesc, fericilor cu ei, sperantei de netagaduit in marile impliniri.
Dorului de tine, caci noroi sa fii si nu te pot calca in picioare.
E dupa 4. Pentru prima oara scriu in starea in care sunt cand doar scrijelesc ce voi scrie a doua zi. S-ar putea sa fie foarte gresit, mainile-mi aluneca pe tastatura ca si cum as fi scris vreo doua vieti. Daca nu e gresit e doar incercarea de a rade mereu, durere despre care scriu intotdeauna.
Cealalta fata cu parul negru a plecat. Femeia care mi-a spus ca nimic nu e de neajuns.Fata.Inca fata!
Am fost aici pentru coborari pe schiuri, pentru priviri spre epoleti; pentru a fi usor sa simti pe limba gust de frunze putrede si tetracicilina. Adevarat va spun voua : "odata cu mine se vindeca toti!".
Am proiectat falduri pe tavan, perdele verzi pentru nopti albe, nisip de veghe unde soarele iubeste cel mai mult. Vreau sa am credinta. In tot ce misca-n contratimp cu lumea. Vreau sa stiu ca suntem toti o apa si-un pamant, ca ne vom aduna in gandul vesnic despre insotire si decor. Ca nimic nu e intamplator si totul se plateste.
Nici macar eu nu inteleg perfect despre ce e vorba si nu-mi poate nimeni cere altceva. Se spune despre casa asta ca vindeca. Oamenii vin aici pentru tine, pentru noi, asa cum eu ma pierd in casa albastra. Varul asta nedorit e mut cand vine vorba de secrete, fumuri si nepasari. Fara netrebnicii marunte ne adunam ascuns pentru lumina ce cade seara prin storuri. Si mai e atat de putin pana cand fara regrete ceva se va schimba. Ce nu se pierde se numeste reluare si atunci vom exalta in fericiri abjecte intre munti de jale si patima. Mai stam aici atat cat vremea ne va tine; fara oglinzi. Si dintre margini colturoase nastem vorbe fara rost, in perpetua fuga dupa alinare.
Cum adevarul se ascunde si soarele sta sa-mi toarca adormirea, ma voi lasa cu tot cu dor intr-o cochilie tesuta cald intre razboaiele noastre si ale lor.
Ma abat din drum. Mi se face dor de locul care, nu demult, a fost salvarea mea. Gasesc fata razand. Rad gasind fata si albastrul si linistea mirosind a dimineti in care as fi putut sa mor fara sentimente noi. Pentru ca suntem mai tot timpul trei, biochimia se multiplica. Amplitudinea bunastarilor dobandite in timp real prin manevre simple da randament maxim ca de fiecare data. Dincolo de toata povestea...am langa cotul drept "O istorie a diavolului". Trebuie mancata repede si pe stomacul gol.
In casa albastra am stiut ca sunt in stare sa plang calcand ciupercile-n picioare...
In casa albastra mi-am amintit covorul verde care intre timp a facut solzi. Si daca ne-am intinde, Ioane, de lungul solzilor ar fi atat de lin..Dar ne-ar impinge dracii in contra lor, doar sa ne taie genunchii din umar si sa ramanem surzi.
In casa albastra, fata a simtit si-n seara aceea picatura care-i arde pielea. Evaporandu-se sub soarele ce mai avea doua etaje si cateva rotatii terestre pana sa devina real, picatura si-a retusat machiajul, a spus un "ne vedem joi" si s-a pierdut in graba. Avea intalnire cu Bulgakov.
In casa albastra cu scaune portocalii, portocalele sunt subiect de divertisment.Porcii albastri cu sculele lor roz, si mai si. In sfarsit, imaginandu-si armate de molii organizate pe companii si detasamente, un om de rand se poate strica definitiv. Mai ales daca-n tablou apare mama Rusie calare pe o matza drogata, piele si os, moarta de somn, defrisata de batalionul 2 infanterie molii pana la nivel de smoc in varful cozii (Cattus vulgaris mortua est)...Impresionant.
In casa albastra am invatat ca trebuie sa razi pana crezi ca ai ceva mai bun de facut. Si atunci, da mai departe revelatia.
Nu mai sunt rasist, sexist, misogin; politizat, contrariat, etichetant sau lenes. Sunt bratele care vor mangaia.
La un pahar de ceai cu aroma de mango si ananas oamenii isi discuta moartea.
Eu am ales sa sper o moarte datorata vreunei supradoze (poate fi alcool, cocaina, sirop de trandafiri sau geamat de frantuzoaica). Voi cadea in mijlocul unei camere albe (cum altfel?), in jurul meu se vor gasi agonizand de rau bahic 16 fete de 17 ani. Cea mai mica dintre ele isi va da seama ca nu mai sunt; vom rade impreuna toate fericirile lumii.
Prietenul meu si-a zambit de pe motocicleta ruland cu 320 km/h, condusa voit sub primul tir cu adevarat important din viata lui. Motocicleta sa fie verde si bucatile din ea pastrate.
Iar ea...intr-un orgasm devastator, fizic si spiritual, din prima si singura mare doza de heroina. Pentru ca lucrurile clare trebuie privite-n ochi!
Dupa toate astea e bine ca, intr-o pauza de gandire, sa urmaresti cu mare staruinta inlantuirea celulelor de keratina intr-un fir de par. Si nu-i prea mult daca simti cum piciorul celuilalt sufla aer rece peste al tau, dintr-un impuls dictat de constiinta proprie a piciorului insusi.
Ei, da. Partea a doua inseamna de foarte multe ori succesul intregii povesti. Daca ati vazut "The Beach", n-are rost sa mai citim. Si daca nu...
Daca nu, ne aflam in Vama Veche. Suntem 6. Ca in orice poveste adevarata, 3 si 3. Pentru ca e atata soare de infruntat, o plimbare inot pana in Japonia pare o idee perfecta. Si in drumul nostru...aceasta insula cliseatica pana la ceruri pe care vom ramane pentru totdeauna.. Femeile3 vor purta flori la gat si in par, vor impleti hamace din nuiele cu seva dulce. Barbatii3 vor prinde pesti tarcati dintr-o specie despre care nu se stie decat ca ar intelege viata in preajma oamenilor. La crepuscul ne vom alerga zi de zi prin paduri de iarba imaginara, pentru a sfarsi impreuna in cele mai curate orgii de la Lilith incoace. Copiii nostri vor sta in 30 de casute mici, "cu gradina sub fereastra...si-n gradina mult caprifoi cu florile-n lumina". Si ne vom asculta unul altuia povestile...vom ingana poeziile rusinii lui Baudelaire si cantecele romului gasit pe plaja ne vor parea imnuri de dor. Vom sti numai de iubire iar frica se va teme de noi. Vom fi goi ca la facerea lumii sau albi ca la facerea visului meu. Si atunci, visa-voi mai departe caci fara vise...
M-am dus foarte departe cu trairile. Trei zile pline de imagini. O "calatorie" calda, un loc vechi si un vis ciudat.
Calatoria : Intins cu obrajii in nisip, pe fundul marii. In pozitia de somn preferata a celor care stiu sa tina in brate, cu tone de apa acoperindu-ne ca cel mai usor satin, ea peste mine in exact aceeasi forma, urmarindu-mi conturul trupului cu trupul sau. Cu ochii deschisi, zambind plutitor pestilor albastri care-si fac de obicei traseul intre zambete si plancton, inchis pentru o secunda pe fundul marii, sub ea si apa care stie ca nu totul se spala. O spirala ca toate spiralele m-a adus inapoi.
Locul : Un oras nu departe de aici. Casa din "Marile Sperante". Camere inalte si reci in toiul verii. In hol un perete de crucifixuri si o pisica cu blana lunga si trista. In baie aer romanic, testoase imaginare si melci de mare. In camera de zi o scara circulara ce nu duce nicaieri. Cineva i-a spus "stairway to heaven". Patul, suspendat sub tavan pe coloane din lemn vechi. Aerul insusi are undeva intre unu si doua secole. Semineul stins, locul pentru pianina si muzica lenesa. Acolo am dat ochilor ce trebuie sa vada...Filmele bune exista si in realitate. Cineva traieste intr-o casa diferita de ale noastre.
Visul : Fata cu parul negru ca talpa iadului a decis ca trebuie sa incetam a ne intalni in asternut. Pentru ca deja copilul fericirii s-a pierdut; a iesit cu mainile impreunate in rugaciune, stand in genunchi inca legat prin cordon. In clipa urmatoare alergam haotic intr-o noapte mai intunecata decat toate noptile. A ramas privindu-ma pe fereastra cu un zambet amar, resemnata ca unii oameni nu sunt facuti sa dea viata.
Nu sunt nici pe departe in vacanta, dar am un sentiment atat de puternic de libertate abisala! E cald de tot, sunt in casa asta cu aer de Creta, am zile intregi de cand "o ard balearic", vad numai apusuri, adancimi acvatice, armonii sonore, sticle de absint, fumuri si hamace. Intr-o luna de zile Vama va vedea implozia sau explozia de care mi-e atat de frica. Oare vor fi scoici sau gloante adevarate?? De asta plec.
