Alexandrina Hristov este femeia care ma iubeste. Metaforic vorbind si judecand dupa legea conform careia artistii iubesc oamenii.
Slabiciunea mea pentru Alexandrina e un sentiment pe care-l port de -indata- 4 ani si e ceva atat de simplu si neconditionat incat se poate numi devotament. Dumnezeu stie ca n-a fost niciodata vorba doar de trairi obiective vis-a-vis de arta sa, ea insasi e o entitate de care trebuie sa stiu mereu ca exista, creste si acopera lumea, eu fericit ca sunt aici de la inceput si ca ea va fi acolo intotdeauna, undeva. Alexandrina a fost refugiul meu - inconstient se pare - atunci cand nu aveam altundeva unde fugi...Nu mai departe de acum un an mergeam singur la concertele ei saptamana de saptamana, peste tot in tara, ca spre locuri tamaduitoare si datatoare de speranta. Si o gaseam mereu zambind, intrebandu-ma cu voce scazuta..."ai venit si aici"?
Obisnuiam sa vorbim destul de des si asta ma facea sa fiu sclipitor. Am ajuns sa schimbam idei despre viata, lume, iubire si frumos..Eu si Alexandrina Hristov!(?)..
Imi era intotdeauna ciuda ca nu toti oamenii care intalneau entuziasmul meu stiau cine e ea...Mi se parea imposibil sa nu cunosti - tu, om frumos cu care vorbesc despre belle arte - muzica Alexandrinei, ca un fenomen atat de aparte in prozaicul din jur...O prezentam cum puteam mai bine si sunt convins ca nimeni n-a crezut vreodata in obiectivitatea cu care incercam sa fac asta...Bineinteles, n-a contat de fiecare data decat faptul ca inca un om este atins de frumos. Urmaream mereu reactiile oamenilor la concertele ei si intelegeam, cu detasare acum (caci era aproape un studiu), ca acolo, pe scena, se afla un artist care schimba oamenii...
Revolutiile prin care spiritul meu a trecut in ultimul timp au intrerupt intrucatva vraja legaturii cu tot ce-nsemna Alexandrina, niciodata definitiv, caci ea mi-a fost aici in fiecare zi; momente de importanta covarsitoare in definirea termenului "devotament" cu care mi-am insemnat inca de la inceput postura in fata Alexandrinei.
Imi amintesc cu aceeasi greutate ca despre prima noapte de dragoste, de prima intalnire cu ea..si secunda in care m-a strigat atunci pe nume rasuna si rasuna si imi rasuna mereu in minte..; cum oare sa fiu obiectiv...Alexandrina imparte acolo sus de tot locul cu cealalta muza a mea, femeia tineretii mele si a cantecului meu, a mea , a mea , a mea...
Tocmai s-a intors dintr-un concert la Paris, peste o zi vine la noi; voi revedea din nou femeia care ma iubeste fara sa o stie, femeia care-si poate intoarce definitiv fata de la frumos si deveni profana, caci va ramane la fel, "pururi neintinata" doar pentru ca a fost atat de importanta-n drumul meu cand traiam mai mari schimbari.
Daca ati inteles un sfert din ce emana Alexandrina intre oameni (ati citit "Parfumul"?), veti fi cu mine vineri si sambata la Iasi , in Mojo, pentru doua seri de muzica si pace...
Ea stie ca voi fi acolo("ai venit?"), ea stie cum o voi privi si asculta, eu stiu cum ne va canta si-mi va canta si voi trai din nou cu ochii inchisi sentimentul divinitatii, caci iata, voi o auziti dar eu ascult si pentru mine e cu mult mai sus, e "altceva-ul" meu de neatins, la femme qui m'aime...Alexandrina!
