Wednesday, December 22, 2010

Lullaby

Nu e tocmai un post potrivit pentru zilele astea, asa ca va spun.. contine chestii care nu se potrivesc cu starile de spirit ale multora dintre voi; atat si acum am, atat si acum dau.

Fara a avea pretentia ca citez, il voi evoca pe Cristian Tudor Popescu spunand ceva de genul: visele sunt excrementele mintii, asa cum trupul are nevoie de excretie, creierul se curata prin visare de toate impuritatile care, altfel, ar afecta drastic realitatea individului.

Introduc prin fraza de mai sus afirmatia ca asta-noapte, din nou, metaforic vorbind, subconstientul meu a fost la dializa sau mai rau...

Visez ca un tren viu , calarit de o entitate monstruoasa conturand un chip de regina, insotita de o familie regala si mai terifianta ca aparitie, goneste spre mine urlandu-mi repetat : "He came, your son!!". Aud aberatia asta de cel putin 5-6 ori,cu atat mai violent cu cat trenul se apropie si urmeaza probabil sa ma pulverizeze, amintindu-mi pana in ultima secunda : "he came, your son!".
Acum, sigur, ca imagine, tot ce-i extravagant imi place din oficiu, dar daca n-ar fi constienta ca e un cosmar si trebuie perceput astfel...
M-am trezit ca si in alte randuri naucit, auzind in continuare ca mi-a venit fiul (sau poate soarele?), am zambit, am privit inelul de pe perete si m-am intrebat de ce, printre atatea privelisti dulci de sezon, creierul meu isi face dusuri sub care canta nestingherit melodii abjecte cu regine moarte si fii ce vor urma, stropiti cu gazolina si aprinsi in cinstea soarelui cu care ii confund.

Personajele din vis seamana izbitor de mult cu cele de mai jos (pana si in privinta faptului ca le-am perceput pictate) si stiu ca o legatura subconstienta cu ele exista undeva.


Michael Hussar

Kris Kuksi


Prea bine nu ma descurc niciodata nici in realitate, asa ca incerc sa ma opresc sa-mi mai pese.
A, si de multe ori sunt foarte mandru de blogul asta dar si cand mi-e sila de el, ca acum...

Zile calde, dragii mei, ma duc sa cant ceva sub dus.



PS: Evrika!!! De la 1 al anului viitor, voi muta toate consideratiile strict personale de pe bellamuzica pe un blog nou; e un mod sanatos de a-mi separa starile, cititorii/ascultatorii, de a separa lucrurile care nu au ce cauta aici de cele care au ce cauta pe aici. Sa ne vedem cu bine, acolo unde ne e locul.

Monday, December 20, 2010

Chanson de toile



Foto : Frederic Fontenoy via Visual Tone

Nimic nu e mai nasol decat dimineata mea de luni. Cea mai vulnerabila si nesigura zona a saptamanii, ma trage in jos, ma intoarce, ma ameteste din toate punctele de vedere. Astazi e din nou randul Domnisoarei C. sa semneze condica de sugestii si reclamatii subliminale iar jocul linistii desavarsite e dintre cele mai periculoase si mai intru izbanda din cate am experimentat. Se anunta zile grele, dupa cum spuneam, si in fata singuratatii de Craciun nu pot decat sa ma insotesc cu multe sticle colorate ce fi-vor odihnitoare cand savarsite. E o vreme (scurta, ce-i drept) de cand incerc sa ma ancorez mai mult in realitate (odata ce am realizat ca pluteam in permanenta undeva la un metru deasupra solului), dar realitatea se dovedeste a fi foarte greu de infruntat, iar un aluat semidens ca al meu se cazneste (pare-se in zadar) sa ramana intr-o forma predefinita care sa asigure stabilitate. N-am inteles nici eu nimic din ce am scris...ba da....ca am sa incerc sa dorm adanc doua saptamani la rand. Ma voi trezi, evident, intr-o alta zi de luni cand, din nou zdruncinat aiurea, voi scrie la fel si voi vrea sa readorm.

Bunaoara, somnul (in caz ca nu e cel definitiv) ingrasa, iar un asemenea aspect este totalmente de evitat.

Wednesday, December 15, 2010

Wonderful life


Maine vad Odyssey unplugged, sambata Mircea Baniciu cu esarfa in dar de sarbatori, in seara de Craciun sunt in Office's la Suceava, a doua zi la Bacau pentru reintalnirea cu corul copilariei mele si de revelion in Budapesta si la Viena. Chestiile astea fac diferenta intre o viata nasola si una misto, avand in vedere ca in rest am o mana paradita cu care nu mai pot munci asa cum trebuie la volumul de munca ce se intrevede in perioada asta, situatia-mi juridica nu i tocmai roz, femeile importante au disparut cu desavarsire din tablou, banii vin si pleaca mai abitir decat starile mele de spirit alternand, sunt o masa de poker fara jetoane. Adica verde si neted, ca linistea din Ajun.

Grija la gropile de sub zapada si...(o spun pentru ca pericolul creste in perioada asta) nu va sinucideti! Nimic nu poate fi mai rau decat dezamagirea ca dincolo nu exista nimic.
Aici ne-ntampina la fiecare ceas o viata minunata!

Wednesday, December 1, 2010

Nu ma-ntreba nimic


Ma simt ciudat, acum ca s-a racit cu adevarat si a inceput sa ninga.
Aici, totul e la fel. Mai frig afara decat la altii, mai cald inauntru decat la toti ceilalti si mult mai dezorientant pentru sonarul nostru interior. Am auzit deunazi la radio ca pelicanii incep sa migreze haotic si ajung in Siberia uitand drumul catre Africi.
Iar noi, pentru ca trebuie, invatam sa pasim singurei pe pojghita de gheata ce a format-o astazi ploaia pe asfalt; ne dezechilibram si plangem c-am cazut, ne ridicam si cadem iar, caci genunchii ne sunt acum firavi precum ai unor pui abia fatati, direct in frigul de ziua nationala.
Ne ies aburi din nari si scancete jalnice din piepturi, privim in stanga si-n dreapta dupa trecatori cu chipul mamei, si mama nu e nicaieri, si iar ne tremura genunchii si ochii lacrimeaza pentru ca simtim acut secunda in care iata, vom cadea din nou. Si cat de singura te simti!
Si cand plangem, plangem amandoi, si toti oamenii din lume, de acum si de-a pururi, plang mereu cate doi, chiar daca nu stiu si chiar de plang unul de dorul mamei si celalalt c-a mai trait o zi. Cred in ingemanarea oamenilor, in simtirea-n doi, in jumatati si ambivalente, in infratire si impreunare, in scancetul comun al fruntilor lipite si in caderea in genunchi, asa cum cred in caderea in pacat si in sperantele ce nu sunt fara rost.
Anii din urma continua sa aduca sarbatorile asa cum le aduceau odata, noi insa le primim cu atata teama ca ne-am dori sa nu mai existe. Pentru noi, ziua de Craciun ar trebui sa fie la fel de insemnata ca un mijloc de aprilie sau noiembrie...si in anul asta, frigul a venit mai repede si va sta mai mult. Noi amandoi stim asta.

Ne ies aburi pe nari si avem incredere in durerile noastre, caci, spunem, tot in doi, "vor fi meritat din plin candva!".

Sonarul pelicanilor abia incepe sa se defecteze, iar Siberia nu e un loc in care sa te ratacesti pe timp de iarna. Fa focul si preumbla-te prin casa.

Copila draga......in fiecare lacrima, un stol de pelicani.

Wednesday, November 24, 2010

Monoloagele nebuniei - (III) Nebuna lucida


Melcii pestilentiali au fost alungati de un animal gigantic si difuz, al carui corp are forma unei ploi inodore si incolore care cade fara incetare peste oras. Oamenii si au dat repede seama ca ploaia nu era o ploaie adevarata, pentru ca ploua fara picaturi si nici baltoace nu se formau pe strada.

Tot orasul e imbibat acum de ploaia-animal. Ploaia-animal traieste chiar in materia orasului, in caramizi, in sticla, in asfalt, in lemnul arborilor, in apa potabila si in aerul pe care il respiram.

Ploaia animal se hraneste cu continutul lucrurilor. Ea goleste, extrem de incet si imperceptibil, tot ceea ce are o inima, un suflet, un sens. Lucrurile nu mai sunt decat niste carcase. Sa zicem ca ti-e pofta de un mar: il cumperi, si marul nu are nimic in interior. Painea nu mai are miez, gainile fac oua transparente. Arborii nu sunt decat niste trunchiuri umflate. Cand ridici o piatra, iti dai seama ca este suspect de usoara. Pestii, a caror piele nu mai imbraca decat o bula alungita de aer, plutesc pe suprafata fluviului. De fiecare data cand un caine se forteaza sa te latre, nu auzi decat un sasait si, uneori, il vezi cum se prabuseste ca un fragil castel din carti de joc. Bronzul staturilor a devenit mai subtire decat o foaie de hartie, iar soclurile se pulverizeaza sub greutatea unei vrabii.

Ploaia-animal patrunde din ce in ce mai adanc. Nimeni n-a putut gasi adapost impotriva ploii-animal. Oamenii au incercat absolut totul : umbrela metalica, pelerina zincata, refugiul subteran blindat, revolta si tacerea. In vremea din urma, ploaia-animal a inceput sa devoreze si timpul. Nimeni nu-si mai da seama daca e noapte sau zi, daca e stare de trezie sau de somn, daca e singur sau inecat in multime, daca isi atinge propria sa piele sau pielea altuia, de care este lipit in uriasul conglomerat de fiinte golite.

Pentru ca ploaia-animal traieste, deasemenea, in carnea oamenilor, in sangele, in gesturile si in visele lor. In plus, ea are darul ubicuitatii. Ea pulseaza in interiorul fiecarui gand, al fiecarui cuvant pronuntat. Nimic nu i se poate ascunde, ea stie tot, in fiecare moment al zilei si al noptii. Ea supravegheaza toate creierele in acelasi timp, pentru ca ea respira in acelasi timp in toate creierele. Ea vorbeste cu noi in acelasi timp cu noi, ca si cum ar fi a doua noastra voce. Frazele ei sunt, deocamdata, destul de primitive, cum ar fi : "Oh, domnule, nu trebuie sa va ganditi la asta". Sau : "Ah, destul, ati mers deja prea departe". Sau, pur si simplu : "Lasati-o balta, nici asa n-o sa iasa nimic".

Unde-i vremea melcilor pestilentiali, se intreaba lumea. Ei, cel putin, erau atat de tacuti...

Matei Visniec - Omul-pubela/Femeia ca un camp de lupta

Monday, November 15, 2010

Monoloagele nebuniei - (II) Nebuna febrila


Fluturii carnivori au fost alungati din oras de melcii pestilentiali. Intai s-a simtit o duhoare in aer, si apoi, melcii pestilentiali au iesit de pretutindeni : din maruntaiele pamnatului, din temelii, din pivnite, din canale. Melcii pestilentiali urca pe ziduri si pe ferestre, lasand in urma dare subtiri, vascoase. Ei nu mananca niciodata nimic, dar mirosul pe care il degaja este insuportabil. Pe strada, oamenii se deplaseaza in fuga, pentru ca altfel risca sa lesine de greata.

Problema cu melcii este ca patrund si in case. Cand m-am trezit azi-dimineata si m-am dat jos din pat, papucii mei erau plini de melci. Chiuveta, la baie, inundata de melci. Cum sa te mai uiti intr-o oglinda cand sute de melci s-au lipit deja de ea ciorchine, ca o cangrena? La bucatarie, dau sa tai o felie de paine, si din interiorul painii, pe cutit, mi se prelinge un melc. Imposibil sa-mi incalzesc un pic de lapte sau sa-mi fac o cafea, in fiecare ibric se ascunde deja un melc negru, cu coarne verzui, extrem de mobile. Cand vreau sa ma asez, de pe fiecare scaun ma priveste, cu aer vinovat, un melc. Incredibil cat de repede reusesc ei sa urce pe mobile, pe draperii si cum le place sa se invarta in cerc pe tavan.Cum deschid o carte, un melcusor aplatizat imi cade la picioare. Gramofonul nu mai functioneaza: melcii si-au facut inauntru un cuib. Sertarele, chiar inchise cu cheia, colcaie si ele de limacsi, pe ale caror coarne cresc niste mici perisori.

Era mult mai bine cu fluturii, toata lumea o recunoaste acum. Nu mai poti sa dai mana cu cineva, pentru ca intotdeauna un melc se strecoara, fulgerator, intre cele doua palme. Cand vrei sa cumperi un ziar, e aproape sigur ca, ducand mana la buzunar dupa bani, inauntru dai de un melc. Melcii striviti sub picioare si sub rotile masinilor au format un strat de noroi moale, amestecat cu sange si cu mici fibre de carne.

Intrucat trebuie sa alerge tot timpul, oamenii isi vorbesc extrem de putin. Celor care se opresc sa schimbe totusi, cateva cuvinte, risca sa li se faca greata imediat. "Fluturii erau atat de curati", spune, scuipand, un trecator. "Si erau cu adevarat frumosi", raspunde altul inainte de a vomita.

Ca sa poti trai cu melcii, trebuie sa inveti in primul rand sa taci. Fiecare cuvant pronuntat iti lasa in locul sau, in gura, un melc.

Matei Visniec - Omul-pubela/Femeia ca un camp de lupta

Monday, November 8, 2010

Monoloagele nebuniei - (I) Nebuna linistita




photo : Quicksilverq

Orasul nostru a fost invadat de fluturi. Sunt niste fluturi mari, frumosi, carnivori. Niciodata, nimeni n-a mai vazut atatia fluturi in oras. Au acoperit tot : strazile, casele, masinile, arborii. Oamenii care se aflau pe strada in momentul invaziei au fost devorati. Numai de la fereastra mea se pot vedea trei schelte de om si un schelet de caine, perfect curatate. Fluturii iti ataca intai genele, sprancenele, pleoapele, buzele, coardele vocale si papilele gustative. Este partea de care se ocupa fluturii cei mai violenti colorati. Restul cade in seama celoralti.

Pentru moment, tot orasul este paralizat. Oamenii s-au baricadat in case si privesc strada acoperita de fluturi prin ferestrele acoperite de fluturi. Micile bestii par sa se fi instalat definitiv la noi. Si continua sa mai vina. Stratul de fluturi devine din ce in ce mai dens, parca ar fi zapada colorata.

Soldatii nostri n-au putut face nimic impotriva fluturilor. A trebuit sa ne obisnuim cu ei. Pana la urma, ne-am dat seama ca fluturii nu devoreaza decat vietuitoarele care fac gesturi bruste. Daca ne miscam foarte incet, fluturii nu reactioneaza. Putem chiar sa-i strivim sub picioare, ei raman linistiti si mor in tacere. De altfel nici nu e posibil sa inaintezi pe strada decat strivindu-i sub picioare. Cum aripile lor sunt extrem de fine, aproape transparente, fluturii striviti se descompun incet in propria lor materie redusa la starea de pudra.

Viata orasului continua intr-un ritm extrem de lent. Pentru a traversa strada, domnul Colonel are nevoie de aproape o jumatate de ora. Ca sa ajunga la cafeneaua cea mai apropiata, care se afla la coltul strazii, domnul General isi ia un avans de aproape doua ore.

Date fiind toate acestea, oamenii gandesc si ei cu incetinitorul. De vorbit, isi vorbesc in ritmul unui cuvant pe zi. Chiar si cand fac dragoste, totul merge la fel de incet.

Matei Visniec - "Omul-pubela/ Femeia ca un camp de lupta"


Friday, November 5, 2010

Odihneste-ma


Urata vreme pe care sa te simti urat...
Mi-am facut un film dureros din oficiu si mi-e atat de greu..dar atat de greu sa scriu cuvintele astea..Azi-noapte am trait toata poezia din concertul acela, astazi moare Paunescu, ascult "Toamna simfonic", citesc poeziile lui Visniec si nu stiu incotro s-o apuc. Nu doare, dar nici bine nu mi-e. Sunt intr-o stare de rara exaltare artistica.. imi miros hainele a scena neagra si n-au de unde...Astazi, mai mult ca niciodata simt teatrul si poezia..Astazi, mai mult ca nicicand m-as lasa strivit de rafturi cu carti, as fi fericit sa ma sufoc cu praf de scena sau le-as cere lui Malaele si Chirila sa-mi recite si sa ma impuste-n tampla. Malaele sa-mi citeasca...Chirila sa ma odihneasca. Alexandrina sa aduca prima floare si eu sa tac...sa tac...sa tac.

In doua-trei zile va scriu ceva.

Tuesday, October 19, 2010

She is not a bird


Parasind Varsovia, cantecul acesta intr-una, intr-una....;...avionul care-mi doresc sa ma duca prin lume pentru a uita de toate nu e o pasare si nu are suflet. Avionul meu e mereu acelasi, o gramada de nituri, table spoite si zambete de stewardese poftindu-ma sa ma bucur de noua destinatie sau sa-mi sterg of-ul din inima dupa fiecare despartire. Hubloul din dreapta si cantecul acesta imi tatueaza creierul cu imaginea Poloniei reci pentru totdeauna...

E cantat in polona, il stim toti si nimeni nu are habar ce spune...sunt unele dintre cele mai frumoase versuri pe care le-am auzit vreodata.


Kayah&Bregovic - To nie ptak


She is not a bird

She's hustling in a colorful dress
From time to time turning her head
And smiles
You could swear
That you saw her wings yesterday
When she was trying to hide them
Under the dress
But she

She's not a bird
Can't you see
It's not a bird
She's not a bird
It's not a bird
Can't you see

With her every move she tells you she loves you
But you are looking for the feather in a colorful lace
Because you sure
You saw the shade of the wings
And that's why you built a cage
But she

She's not a bird
Can't you see
It's not a bird
She's not a bird
It's not a bird
Can't you see

This day
When the darkness will steal your heart
She will be in the window laughing through tears
With flowing hair
And turned into raven jump
Only to come back to here
But as Bird of paradise
Because you wanted this
As a bird of paradise
As a bird of paradise
Because you wanted this

Tuesday, October 12, 2010

Les valses de Vienne


Te-am visat din nou, Rebeca, asa cum te visez aproape-n fiecare noapte. De data asta s-a-ntamplat ceva incredibil...intregul vis a fost perceput ca tinand o singura clipa in care tu, pentru prima data, imi faci bine..Pentru prima data dupa atatea si atatea nopti ale caror zile urmatoare mi-au cazut greu, acum mi-ai facut bine. Eram singur in fata unui bar si pentru o secunda am ridicat capul si am privit peste...ai aparut acolo..copila, imbracata cuminte, fara strop de machiaj, curata ca in zilele noastre bune, ridicand de asemenea privirea de jos...ai zambit scurt, linistit si nespus de sincer...Am inteles in clipa aceea ca ti-ai gasit linistea. Tu ti-ai gasit linistea. Ai zambit, Rebeca, asta e dar divin.

Si Hesse, cu care m-am trezit si azi, aici, in Varsovia, scrie asa:

"Nimic nu-i mai primejdios si mai ucigator pentru suflet decat sa te framante continuu gandul la fiinta si soarta ta, la insingurata ta nemultumire si slabiciune."

asa ca voi asculta piesa asta si ma voi pregati pentru inca o zi de flasnete in orasul vechi cu miros de vin fiert..ma voi gandi la Otilia si la zambetul tau.

Francois Feldman - Les valses de Vienne

Wednesday, October 6, 2010

Tu Lluvia


Pacat.
Mergem inainte...poate odata si odata ne oprim de tot intr-un mod exemplar.
Muzica e mereu aici.

Tu Lluvia - Francisco & Rosana Curiel (Sexo por compasion OST)

Sunday, October 3, 2010

Drama


Spicuim din ce mai pregateste RAVA pentru albumul nou :

Drama (celor care nu plang niciodata)


Ma vad fara tine fara noi in ultima zi din viata mea in ultima zi
Adulmec flamand gura ta pacatoasa cu iz de mireasa bolnava, pacatos de frumoasa
Right round baby right round like a devil baby right round baby round round like the devil baby
Spune ceva
Din toate zarile marile gandului tau vreau sa-ti scuturi viata toata roata peste umarul meu


Ma tine timpul salbatic atat de dramatic in paradoxul anost dintre ce este si-as fi vrut sa fi fost
Dorm linistit in patul sub care tu plantezi dinamita grea cu ranjet larg de catea
Joaca frivola in limba mongola cu accente primare si explozii bizare pentr-un strop de culoare
Du-te departe si fii doar frumoasa, ca o Cenusareasa, niciodata alba, niciodata mireasa

E o lume nebuna , o viata comuna, iti dau de stire : nu exista iubire!
Ne-ntalnim robotic intr-un vis erotic, falsa fericire falsa falsa, nu exista iubire!

Saturday, October 2, 2010

Supergirl


Nu fi doar frumoasa!...
Diamantele neprelucrate sunt pietre ca toate pietrele si oamenii le calca in picioare pentru ca nu le recunosc.
Cred ca vei avea un destin banal si nu vei straluci. Dar, desigur, asta e o alta poveste.
Iti sarut buza de sus care o acopera pe cea de jos. Suav multicolor...



And then she'd say, it's Ok, I got lost on the way
but I'm a supergirl, and supergirls don't cry.
And then she'd say, it's alright, I got home late last night,
but I'm a supergirl, and supergirls just fly.

Tuesday, September 28, 2010

Little drop of poison



Scriu cu aceeasi grimasa de scarba cu care am iesit din casa de pe strada Stejar acum un an si ceva. Simt aceeasi greata, amplificata mereu si mereu, fata de ea si fata de toate celelalte, fiecare urata cu draci in frumusetea ei geniala, fiecare doar o picatura de parfum intr-un butoi cu apa de ploaie. Ma lipsesc de farmecele voastre ale tuturor celor cu care m-am oblojit in toata vremea asta, pentru ca mangaierea voastra e falsa de la un capat la altul al obrazului si vorba va e goala de sus pana jos si mai departe. Orice zambet primit cere vieti de zambete inapoi, orice noapte lunga cheama ani buni intru rasplata, nimic nu e lipsit de importanta si lipsit de pret, nimic fara urmari, caderi si scarba. Probabil pentru ca am mancat mult la cina, pentru ca visez mereu cum v-o trageti cu scursuri sau pentru ca tocmai am dat pauza filmului "Mala Moskwa" cand e aproape de sfarsit, senzatia de voma e acum aici sa stea, undeva intre faringe si esofag, intre mine si voi, bucati de carne fara importanta, banale ale nimanui fapturi, femei intre oameni, nimicuri adorate, va urasc.
Maine o sa va iubesc din nou. In definitiv, suntem toti o apa si-un pamant.

Tom Waits - Little drop of poison


I like my town with a little drop of poison
Nobody knows they're lining up to go insane
I'm all alone, I smoke my friends down to the filter
But I feel much cleaner after it rains

She left in the fall, that's her picture on the wall
She always had that little drop of poison
She left in the fall, that's her picture on the wall
She always had that little drop of poison

Did the devil make the world while god was sleeping
Someone said you'll never get a wish from a bone
Another wrong good-bye and a hundred sailors
That deep blue sky is my home

She left in the fall, that's her picture on the wall
She always had that little drop of poison
She left in the fall, that's her picture on the wall
She always had that little drop of poison

A rat always knows when he's in with weasels
Here you lose a little every day
I remember when a million was a million
They all have ways to make you pay
They all have ways to make you pay

Sunday, September 19, 2010

Ambicion Eterna



Era amiaza, soarele se topea in apa marii si marea se infrigura de caldura, cand, coborand printre nenumaratele casute albe sculptate in tarmul de marmura, casute-jucarii aidoma celor in care locuiesc sirenele, ajuseram la intrarea intr-o pestera larga, cu tavan boltit, goala si limpede in linistea ei milenara, in care nu se gasea decat o masa, tot din marmura, zidita sau crescuta de-a dreptul in mijlocul salii, ca un altar stalagmitic neatins vreodata. Asteptaram un timp nedefinit ca fluxul sa inunde totul, stiind ca singura sa navalire in pestera va fi deajuns sa lase in urma pestele magic dupa care venisem pana acolo, in inima singuratatii de ape.
In clipa urmatoare, pe masa alba, acum crescuta din corali, se zbatea pestele, mai colorat si mai stralucitor decat tot ce vazusem sau inchipuisem vreodata, o infinitate de solzi metalizati, portocalii si galbeni, rosii, roz si din nou portocalii, pestele de aur, mai mare decat am fi crezut, mai incarcat de vraja si serenitate decat oceanul insusi, din care se nascuse pentru a-l visa in culorile paunilor si ale musonului amazonian. Aveam sub lama cutitului insusi ingredientul principal al supei primordiale din care era evident ca pornise totul, samburele oceanului si al lumii intregi, cutia de vopseluri ce tine viu colorate curcubeele si zambetele omenirii, esenta adevarului, un nou si, de data asta, final profet al ordinii cosmice, sufletul universului era pestele acela stralucitor pe care ne pregateam sa-l sacrificam, caci pentru asta veniram acolo. Sub lama cutitului ordinar deschisem o banala anatomie de peste, semanand tot mai mult cu o broasca, incoronata caraghios si care grohaia pestrit in ecoul pesterii subacvatice.
In clipa urmatoare eram intr-o cafenea din Bucuresti, rememorand in patru clipele banale in care spintecasem ceea ce ar fi trebuit sa fie sfarsitul lumii prin atotcunoastere.
Lumea insa nu se sfarsise si atotcunoasterea statea bine la locul-i de neatins, indecisa daca pedeapsa trebuie sa ne ajunga imediat sau dupa moarte.

Singura si marea fericire de care mai sunt capabil dupa astfel de nopti e aceea ca visele colorate sunt aici cu mine si-mi confirma ca felul sobru in care pot sa-mi alimentez imaginatia este unul real si care, iata, functioneaza.

Lupoaica a parasit adapostul de vara pentru a urla la luna de pe nesfarsitele scene ale teatrului absurdului.

Thievery Corporation - Ambicion eterna


Amor, no tengas miedo, amor
La vida es dura pero no es cruel
No creas todo lo que tú ves
Que sólo miedo quieren meter

Mi amor me dice qué debo hacer
Muchas preguntas sin responder
La vida nos pone pruebas
Yo sólo se...

Todo es producto de un ambición
Que nunca se saciará

Y si las cosas van mal
No pierdas nunca tu fé
Después de la tormenta viene la calma, tú ves

Detrás de esa oscuridad
Siempre hay una claridad,
Esa luz de esperanza que siempre está

No dejes que la intranquilidad
Te quite el sueno, tu libertad,

La vida tiene que continuar
Lo que pasará, sólo Él sabrá

Mi amor me dice cambia ese canal
Muchas tragedias he visto ya
Y la verdad no aparece
¿Dónde estará?

Todo es producto de un ambición
Que nunca se saciará

Y si las cosas van mal
No pierdas nunca tu fé
Después de la tormenta viene la calma, tú ves...

Detrás de esa oscuridad
Siempre hay una claridad,
Esa luz de esperanza que siempre está

Friday, September 10, 2010

Honey Honey


Am rezervat un avion mare si un drum lung pana nu departe. Singur, imi voi talmaci pacatele sub zidurile Cracoviei, in mijlocul toamnei poloneze.
Vreau sa ma stiu gol in fata mea, cu gandul nicaieri; renascut din vorba lui Nichita : "Pe crucea de carne, cānd lumea adoarme"...

Feist - Honey honey


Honey honey up in the trees
Fields of flowers deep in his dreams
Lead them out to sea by the east
Honey honey food for the bees

Honey honey out on the sea
In the doldrums thinking of me
Me on dry land thinking of he
Honey honey not next to me

Even if he wanted to
Even if he wanted to
Even if he wanted to
Do you think he'd come back
Would he come back

Oh no..

Honey honey out on the sea
In the doldrums waiting for me
Me in my boat searching for he
Honey honey food for the bees

Friday, September 3, 2010

Cafeaua de dimineata


Sunt norocos ca vremea cazand brusc cu 10 grade imi da o stare de bine si atat. Astept decorul tomnatic total - fug in Ipotesti pentru lac. Lake magic.
Am stat aproape toata luna august in Vama Veche. Am reusit sa ma si plictisesc in timpul asta si nu-mi spune ca e imposibil cand stii ca ne-am putea plictisi si-n rai de prea mult bine. Numai ca, tot conform regulilor nescrise ale existentei, cum te-ai intors in oras, te-a luat dor de mare - sila de gri instant. Gri instant la punga magica. Gri magic.
Vama de anul asta mi-a fost mult mai linistita, mai lunga si mai calda decat celelalte. Nu neaparat un lucru bun si sigur nu un lucru rau.
M-am reintegrat greu in citadin, mi-e greu sa muncesc, mi-e greata sa mananc sau sa dorm. Pierdere de timp. De aceea sunt flamand si obosit.
M-am surprins zilele trecute anulandu-mi aproape toate urmele megalomaniei publice internautice...atat de usor(!?) au disparut conturile de Facebook, Twitter, Hi5, MySpace si tot ce mai aveam in slujba frumsetii-mi de nerostit. Brusc mi s-a aplecat si am realizat cat de ieftin m-am oferit in ultimii ani tuturor, oricum si oricand. Vreau doar sa citesc.
La blogul asta nu simt nici o clipa sa renunt. E anexa la viata de o liniaritate bolnava a vremurilor. Orasul asta mic ma omoara si trebuie sa plec.
Cumpar carti si muzica intr-un ritm nebunesc. Citesc enorm, imi refac planurile de a vizita nordul inghetat, sunt acelasi. In liniste si fara dramatism. Imi lipsesc nespus prietenii de demult, imi lipsesc si atunci ma lipsesc de dorul lor citind.
Azi e sambata si e brumat.
Beau cafea! Inca o zi Bergman-Hesse-Ea.
Sunt acelasi. Sunt aici.

Friday, August 13, 2010

The Passion of Anna

"- Why did you come for me at the fire?
- I came to ask for your forgiveness."


Ingmar Bergman's "The Passion of Anna"

Thursday, July 22, 2010

Zmeu

Hai nani nani, printesa mica! Nu stii ca printesele fac nani pe taramul florilor?



Stii foarte bine ca sunt singurul care conteaza...Sa fii fericita!

Wednesday, July 21, 2010

Nuvole Bianche


Ma intrebam candva atat de grav : cum alegem?
Sunt genul de om care nu crede in dragoste la prima vedere. Trebuie intai sa aleg si apoi sa construiesc divinitate din alegerea mea. Imi cladesc iubirile mari alegandu-le dupa criterii mai mult sau mai putin predefinite. Si acum, din atatea incertitudini si zeci de drumuri de urmat, pe care merg? Nu pot astepta semne divine, trebuie sa-mi fac singur calea. Cum aleg si cine-mi spune ce e bun? Cui daruiesc si cine-mi spune "daruieste-i!"? Dintre cate sunt si vor mai fi, care e raspunsul de aur?
Timpul trece, cand si unde ma opresc? Deocamdata pot trai cu intrebarile, dar va trebui sa spun "atat" si atunci, pe cine imbrac in adulatie pentru totdeauna?
Si oare mai stiu s-o fac?
Intre timp, drumurile pe care calc dor sub greutatea pasilor mei si uneori imi pare rau cu adevarat.

Tuesday, July 20, 2010

Fericire


Am pierdut multi prieteni in ultimul an...Paradoxal imi erau prea multi candva, acum ii numar pe degete. Asta ma intristeaza.
Marele filosof indian Osho spune foarte des in invataturile lui comode pentru publicul occidental: invatati sa va iubiti mai mult, invatati sa va fiti voi insiva intru totul de ajuns. Nimeni, oricat de apropiat v-ar fi la un moment dat, nu va dainui pentru totdeauna acolo si va veti gasi din nou singuri. Atunci, trebuie sa fiti fericiti ca va aveti pe voi, in primul rand.
(Doamne, am inceput sa vorbesc din Osho)...
Si din aceasta iubire de sine (in nici un caz selfcentrista si care nu exclude dogma crestina referitoare la iubirea aproapelui, ci, dupa capul meu, doar o completeaza), ar trebui sa intelegem toate ideile alea cu fericirea in lucruri marunte, cu calmul si bunavointa in orice situatie...teoreme pe care le exprima non-verbal mai bine decat zece filosofi hindusi un singur fum de iarba rara sau 3 secunde de orgasm sincer.
Departe de a-mi fi propus vreodata sa urmez indeaproape teorii exotico-ezoterice despre libertatea spiritului sau alte morale revelate inteleptilor fumatori de cactusi, spun ca adevarurile lor referitoare la necesitatea de a nu fi dependent de oameni sunt irefutabile. Cred cu tarie si simt in fiecare zi la modul foarte serios lupta proprie cu nevoia de oameni si frica de singuratate. Ca orice adictie, dependenta aceasta este intotdeauna periculoasa, aducand cu sine toata gama de sentimente si resentimente negative de care suntem capabili de la dezamagire si deprimare la gelozii extreme, negativism generalizat pe termen nedefinit si chiar ura in sensul greu al cuvantului. Putina detasare nu strica niciodata, fiecare va invata asta la un moment dat si-l va (re)citi pe Osho zambind si multumindu-i pentru sfaturile pline de continut, adevar si comoditate pentru occidentali.
Invatati sa va iubiti mai mult, nu duceti pasiunile la extrem, relaxati-va. Sunt atat de multe de facut intr-un timp atat de scurt. Visati! Poate fi inaltator.

Sunt trist sa-mi fi pierdut atatia prieteni apropiati, sunt trist ca Toma si Mara cresc fara mine, ca Ionut a renuntat atat de usor la tot si ca fumul blond inca nu s-a risipit..

Ma ascund in Vama.

Friday, July 16, 2010

Swimming Through The Blue Lagoon


Via Warmer Climes

Sunt recunoscator noptii pentru unul din cele mai frumoase vise pe care le-am avut vreodata. Un vis cald. Voi scrie la prezent despre imaginile toate, ele inca nu vor fi trecut din mine.

Sunt cu picioarele in toate apele posibile, rauri, fluvii, oceane; imi ard parul si buzele toti sorii Pamantului, cald, rosu, uscat; simt cu talpile nisipuri, prundisuri, stanci si ierburi ce stiu si nu stiu ca exista in definitiv, cu atat mai putin in acelasi loc.

Sunt undeva intre Vama Veche, Mangalia si Sulina..(poate chiar in Sarinasuf?), un sat din Delta romaneasca, atat de diferit. Alice in Wonderland. Am auzit sau am descoperit singur locul asta si trebuie sa-l vad. Stiu ca e un sat cu un drum ce duce catre cea mai splendida plaja din lumea intreaga..alerg un drum ingust ce taie satul; un drum atat de ars de vanturi ca e nisip curat, alerg descult, sunt campuri intinse in dreapta si-n stanga. Inca n-am intrat in sat. Alerg incredibil de repede pentru ca trebuie sa vad tot mai mult. Alerg mai repede decat paraul ce ma insoteste de-a lungul potecii de foc. Arde soarele cum n-a mai ars, miroase vara cum nu miroase niciodata si e briza acelei mari despre care auzisem sau descoperisem ca are cea mai dulce adiere din cate sunt...Alerg atat de repede, aud paraul langa mine, sar peste varani si soparlite galbene, ridic un nor de praf si nisip in urma mea sa nu mai stie nimeni unde merg. Apare satul, ridicat parca pe fundatia unei paduri de mangrove, pe radacini de sequoia si baobabi..si e totusi satul lipovenesc din Delta. Drumul e atat de drept si atat de usor de incalecat incat prind o viteza fantastica in alergarea mea inconstienta spre eliberare..Aud oamenii soptind ca pestele lor nu se mai vinde atat de bine ca in trecut, vad trunchiurile albe de baobab peste tot; drumul meu ingust si rosu urca si coboara mereu...viteza pasilor mei face ca sprintul spre varf sa dea un demaraj incredibil cu care zbor metri intregi in coborarea pe partea cealalta...dupa fiecare astfel de zbor descopar o priveliste si mai stupefianta, copacii ce ascund plaja care se apropie cresc tot mai mult in inaltime, totul e imens, sunt in tara minunilor, zbor spre plaja de dupa padurea de sequoia, am ajuns la ea...un ultim salt si cad in laguna tuturor viselor mele si ale lumii intregi..Sunt in paradis.

V-as darui zambetul trezirii din aceasta calatorie, v-as darui visele mele impachetate frumos, pe care scriu "simte! iubeste! dechide ochii!"

Peste fix o saptamana ma ingrop in Vama pe timp nelimitat..imi iau visele cu mine si promit sa fiu genial. E in sfarsit vara.

Sunt uimit de perfectiunea fiziologiei umane; simt nevoia sa multumesc acelora dintre voi cu care m-am intersectat creativ in ultimul an...cei datorita carora am ajuns sa calatoresc curat in final...

Viselor lui Vlad Stoian, care mi-a construit, fara sa stie , fara sa vrea, soundtrackul unora dintre cele mai bune tripuri calde din ultimul an...care m-a facut mai visator decat sunt, m-a tras de maneca si mi-a aratat rasaritul cu muzica lui...

Prietenilor celor multi pe care i-am tot pierdut pe drum...iertare..


Asculta mai multe audio Muzica

Wednesday, June 16, 2010

Despre iertare

Iti raspund aici:

"Si cei care au iertat, si cei care n-au iertat, si cei care au uitat, si cei care inca mai viseaza la razbunare, si cei care mai au cosmaruri, si cei care trec senini mai departe, si cei care au murit neimpacati, toti, da, toti nu pot face neintamplate cele care s-au intamplat".

Parintele Iustin Parvu

We both go down together



Sunt obosit si trist. La Suceava ploua cu galeata, tocmai m-a udat pana la piele. E bine ca se racoreste aerul si ca se hranesc padurile.
Imi dau seama ca personalitatea mea se imparte in doua (de fapt stiu asta dintotdeauna, sunt rac) : e jumatatea masculina, puternica, exhuberand de soare, energie, chef de viata si dor de duca si jumatatea firava, intunecata, a dracului de melancolica si care ma face slab de cate ori decorul sugereaza ceva sensibil. De obicei sunt slab in sens eronat si fac greseli in acele momente pentru ca sunt impulsiv si am impresia ca aceea e adevarata mea natura si stiu ca atunci dicteaza inima si nu gandirea.
Sunt foarte obosit, pentru prima data in viata din cauza ca muncesc si nu pentru ca urlu noaptea la luna. Simt ca ma refugiez in asta (de la ce?) si e extrem de nepotrivit. Desigur, motorul principal al acestei stari de fapt sunt banii; nu ar trebui sa ma plang ci sa-mi vad de treaba si sa fiu serios. Deja sunt in stadiul in care refuz minivacante si miniiesiri pentru ca "nu am timp" sau alte rahaturi de astea de oameni pragmatici.
Si am impresia ca o sa raman singur pentru totdeauna. Nu am frica mai mare decat aceea de a ramane singur. Eu nu voi putea spune un DA hotarat nimanui si asta ma va duce la o groapa spirituala sigura. Insa daca vreun experiment a stabilit vreodata ca poti trai bine mersi doar cu prieteni de ocazie, subscriu ideii. Vreau sa am amici de bere, amici de concerte, amici de meciuri de fotbal foarte importante (altfel fotbalul pentru mine e aproape egal cu zero), amici de panarama(e), amici de iesit la gratar; amici care sa-mi repare calculatoarele, masina, amici care sa mi spuna ce norocos sunt cu viata pe care o am. Si ii am pe toti. Lonely in the crowd, ziceai? We both go down together.
Chinezoiaca ma venereaza si asta ma face foarte uman si ma tine ancorat in realitate. De dragul ei, desigur, totul.
N-am mai vorbit de mult cu multi prieteni si nu stiu de ce inca n-o fac. Intra probabil in vigoare porcaria aia cu ochii care nu se vad se uita. Desi.....ochi am si eu...

In avans pentru ziua mea am primit deja in dar un televizor, un aspirator si o bijuterie din aur. Ce-i asta?

Un milion de draci. Damn. Nu mai scriu nimic ca ma cert cu toata lumea si mi ies din minti...

Sugestie din "Gentlemen's Quarterly"

Tuesday, June 1, 2010

All the lovers


Se intampla lucruri cu insemnatate mare. Se pare ca vara aduce dupa sine nebunia furtunii..oare va fi la fel ca in trecut? Cum rezist, cum aleg, cum resping, cum chem, cum continuu sa ranesc, cum ma joc, cu cine, cat si pentru ce? E un aer atat de dulce-intrigant in jur incat imi vine sa urlu de bucurie. Si ce-i atat de binestiut..."the chase it's better than the catch"...
Jur ca plec la Adina in Varsovia, la Paula in Ibiza, sau la Krisztina in Budapesta!



La multi ani, copile dragi!

Wednesday, May 19, 2010

Encore une fois, la femme qui t'aime


Alexandrina Hristov este femeia care ma iubeste. Metaforic vorbind si judecand dupa legea conform careia artistii iubesc oamenii.
Slabiciunea mea pentru Alexandrina e un sentiment pe care-l port de -indata- 4 ani si e ceva atat de simplu si neconditionat incat se poate numi devotament. Dumnezeu stie ca n-a fost niciodata vorba doar de trairi obiective vis-a-vis de arta sa, ea insasi e o entitate de care trebuie sa stiu mereu ca exista, creste si acopera lumea, eu fericit ca sunt aici de la inceput si ca ea va fi acolo intotdeauna, undeva. Alexandrina a fost refugiul meu - inconstient se pare - atunci cand nu aveam altundeva unde fugi...Nu mai departe de acum un an mergeam singur la concertele ei saptamana de saptamana, peste tot in tara, ca spre locuri tamaduitoare si datatoare de speranta. Si o gaseam mereu zambind, intrebandu-ma cu voce scazuta..."ai venit si aici"?
Obisnuiam sa vorbim destul de des si asta ma facea sa fiu sclipitor. Am ajuns sa schimbam idei despre viata, lume, iubire si frumos..Eu si Alexandrina Hristov!(?)..
Imi era intotdeauna ciuda ca nu toti oamenii care intalneau entuziasmul meu stiau cine e ea...Mi se parea imposibil sa nu cunosti - tu, om frumos cu care vorbesc despre belle arte - muzica Alexandrinei, ca un fenomen atat de aparte in prozaicul din jur...O prezentam cum puteam mai bine si sunt convins ca nimeni n-a crezut vreodata in obiectivitatea cu care incercam sa fac asta...Bineinteles, n-a contat de fiecare data decat faptul ca inca un om este atins de frumos. Urmaream mereu reactiile oamenilor la concertele ei si intelegeam, cu detasare acum (caci era aproape un studiu), ca acolo, pe scena, se afla un artist care schimba oamenii...

Revolutiile prin care spiritul meu a trecut in ultimul timp au intrerupt intrucatva vraja legaturii cu tot ce-nsemna Alexandrina, niciodata definitiv, caci ea mi-a fost aici in fiecare zi; momente de importanta covarsitoare in definirea termenului "devotament" cu care mi-am insemnat inca de la inceput postura in fata Alexandrinei.
Imi amintesc cu aceeasi greutate ca despre prima noapte de dragoste, de prima intalnire cu ea..si secunda in care m-a strigat atunci pe nume rasuna si rasuna si imi rasuna mereu in minte..; cum oare sa fiu obiectiv...Alexandrina imparte acolo sus de tot locul cu cealalta muza a mea, femeia tineretii mele si a cantecului meu, a mea , a mea , a mea...
Tocmai s-a intors dintr-un concert la Paris, peste o zi vine la noi; voi revedea din nou femeia care ma iubeste fara sa o stie, femeia care-si poate intoarce definitiv fata de la frumos si deveni profana, caci va ramane la fel, "pururi neintinata" doar pentru ca a fost atat de importanta-n drumul meu cand traiam mai mari schimbari.
Daca ati inteles un sfert din ce emana Alexandrina intre oameni (ati citit "Parfumul"?), veti fi cu mine vineri si sambata la Iasi , in Mojo, pentru doua seri de muzica si pace...
Ea stie ca voi fi acolo("ai venit?"), ea stie cum o voi privi si asculta, eu stiu cum ne va canta si-mi va canta si voi trai din nou cu ochii inchisi sentimentul divinitatii, caci iata, voi o auziti dar eu ascult si pentru mine e cu mult mai sus, e "altceva-ul" meu de neatins, la femme qui m'aime...Alexandrina!

Saturday, May 15, 2010

Breaking&Entering


Iti mai amintesti Revolutionary Road? Cauta si fa-ti o seara pentru Breaking&Entering. S-ar putea sa gasesti raspunsuri rare. E genul ala de film..are Sigur Ros pe fundal si povestea universala a celor care mai au o sansa.
De Kim ki Duk nu m-am atins...

Monicai, aproapele meu

Friday, May 14, 2010

All we go to hell


"Andra", stii povestea lui Lilith?

Intreaga zi de ieri am dedicat-o studiului capodoperei lui William Golding, "Lord of the Flies" pentru care acesta primise jde premii si care, alaturi de "Catchter in the rye", fu considerata carte "de capatai a adolescentului de pretutindeni". In fine, scriitura e ok, Raftul Denisei nu e cea mai slaba colectie de editura etc. Alte lucruri insa vreau sa va spun. Am terminat cartea respectiva, am vizionat ambele ecranizari realizate, a fost cum s-ar spune ziua imparatului mustelor. Pentru ca inca nu era ora de somn, am pus mana si pe "Divina Comedie", in editia de la Adevarul; (recunosc ca nici nu o am in alta varianta). Am adormit citind, fara sa fi manancat si cu fereastra intredeshisa...

Si ce nastrusnicie-n miez de noapte! M-a trezit un diavol dintre cei mai consacrati, cu cap de tap si tot restul imaginii, care ma impingea sa citesc dintr-un manuscris vechi literele "FR" si pentru ca nu reuseam sa deschid gura, ma strangea cu copitele de stomac. M-am dezmeticit foarte greu, nefiind convins ca nu e in continuare langa mine si ca cercul de lumina de pe peretele din fata mea (am un inel luminos de genul asta pe ditamai peretele, reprezentand o proiectie marita a ledului detectorului de gaz) nu e cercul din horror-ul The Ring. Putin incomod in noptile cand nu sunt foarte sobru, dar cu siguranta un element de decor special, asa cum imi place.

Am baut lapte, am inchis geamul, m-am spalat de emotie, am zambit ca visez draci ca-n vremurile tulburi si m-am reasezat pe perna cu gandul la mustele imparatului, la zbuciumul lui Dante, la durerile Samarei, la nastrusnicia unor nopti cu luna plina (?), la Adam si Eva, Samson si Dalila, la Cain si Abel, la inceputul si sfarsitul lumii, tot la pas cu Belial, Samael, Beelzebub si Lilith.

Am buletin nou, are numar cu 3 de 6 si inca ceva.

Yonderboi - All we go to hell

Wednesday, May 12, 2010

Whisper


Scriu in soapta...Citeste asa.

Cu cat adun mai multe lucruri cu atat ma linistesc ca nu e doar o goana consumerista dupa nimicuri. Pur si simplu imi doream multe chestii si acum ca le am, ma potolesc. In scurt timp casa alba va arata asa cum trebuie si asta ma bucura intens.
De la ultimul post au trecut cateva zile cu iz de asta-vara. S-a facut un an de cand m-am transformat (Dumnezeu stie in ce), am impartit bunavointa in stanga si-n dreapta incercand (oare de ce?) sa revin pe placul celor care nu mai cred ca sunt frumos. Si poate au dreptate caci de cand ma misc cu grija ma simt din nou al tuturor si nu numai al meu si-al oglinzii mele interioare, innebunita de egocentrism, egoism si cinism.
Multi dintre voi m-ati pus pe ganduri si bine ati facut, caci e limpede - pot fi si mai bun de atat. In toate.
Am cantat cu verva de altadata, am scos "Rebeca" in aer liber si lumea o iubeste, Iasul ne aplauda cu toata inima din nou si va fi tot mai bine caci vom munci toata vara pentru linistea din noi si dragostea voastra. Au fost zile grele si frumoase, lungi si colorate ca vremea de afara. Urmeaza altele de sarbatoare, zile de nastere, zile cu cantec. Cantec soptit, cantec curat, cantec de dor. Cumpar cd-uri si carti mai abitir ca niciodata, imi regasesc prietenii si mi-e intotdeauna dor de ei, va scriu voua si, peste toate , imi cant mie. Sunt in stari colorate si simt ca vine vara.
Am scris in soapta. Cum ai citit?




I think I should go now
I must leave before my red eyes match the sunrise
No more coffee will put off today

I've stood too long
In the shadow of a doubt
I need some sun
It seems that time returns to me once more
But I have less now than before

And when I feel my world falling down
I think of you
I think of you

And when I feel I can breath no more
you speak to me
you speak to me

When the brightest star
Smiled as it squared shoulders with the night
You lit the glowing embers of my own light

Do you know
Your words could drag the moon down from the sky
Seduce my frozen heart with your war cry
You really made me listen for my voice
And I heard millions

And when I feel my world falling down
I think of you
I think of you

And when I feel I can breath no more
you speak to me
you speak to me

When you fell
I saw your visionary thoughts befriend your blood
Crimson lovers drowning in the same flood
I miss the beauty of your young black skin

I thought that freedom
Can only be defined as endless choice
And I only listened to the logic of the loudest voice

But this world
Will be shaken by a whisper

But this world
Will be shaken by a whisper

Thursday, April 29, 2010

My little angel


Andra, deselectare

Vezi, scumpa mea, azi-noapte am baut vodka cu baietii de la Odyssey. Si te-am rememorat, ca de fiecare data. Le-am rememorat si pe celelalte, dar mereu pe tine intai.
Iar azi, cu capul cat distanta dintre noi de mare, m-am dus in felul asta sa-mi fac poza pentru buletin, ca-mi expira.

Ce-am vrut sa spun cu asta e ca se poate face treaba si cu dor si cu sete alcoolica pe limba. Asadar, recomand : faceti comisioane si plati mahmuri, ca luati totul in ras si e mult mai comod.

Aa, si vreau sa vad Egoistul cu Beligan, sa ma apuc de trageri cu arma, si sa intru in politica. Despre ultima, ma mai gandesc.

De la o trupa fenomenala, in limbi straine:

Oi Va Voi - A csitari hegyek alatt



Somewhere on the mountain side
The winter cold fell long ago
My little angel why did you have to fall out riding in the snow
If your arms are broken, tell me how
Will you ever hold me now
Darling then my little angel
How can I be yours again?

Look, in the distance there is a wood
But it is so far away
In the middle, in the middle
there are two rosemary bushes
Look, they are each leaning on each other, supporting each other
So you see, my darling little angel... somehow we will find a way.

Monday, April 26, 2010

Scrisoare de bun ramas


Poate pentru ca se tulbura vremea-n mine in amintirea zilelor negre de acum un an, am visat ca ai murit. A fost acelasi sentiment ca atunci cand, in vis, s-a sinucis mama.
Sunt legat de voi prin doua cordoane ombilicale, unul alb si unul negru, ca dragostea de mama si frica de intuneric.

Ai murit noaptea, cazand de pe pod in toiul unei petreceri dezmatate in care ne uram si ura ne ura pe noi ca ne uram mai tare decat uraste ea.

Noi nu ne uram si totul este relativ.

Saturday, April 24, 2010

9 vieti



Vreau sa te am. Vreau sa-ti cant asa.
Vreau sa murim impreuna de moarte calda.

Tu, care nu esti, asculta-ma!


lui Cristi Rangu

Thursday, April 22, 2010

Hommes perdus


Andra, verde relativ

Spovedanie.
E doua dimineata, ma intorc de la cantarea de fiecare joi , din Fierarie. Au fost "Nebun de alb", "9 vieti", "Whiskey Lullaby" si alte cantece pe care am sorbit cognac Miorita de 12 ani asezonat cu tigari de foi. La nivel de senzatii olfacto-gustative stau bine.
M-am intors acasa pe jos pentru ca mi-a fost frig sa astept taxiul. Domnisoara C nu raspunde la telefon si as fi avut nevoie s-o aud. Am in permanenta nevoie sa aud pe cineva.
Mesajul pentru postul anterior m-a dezarmat. Cine e ea si de unde-mi stie maruntaiele? Are dreptate, stiu ca sunt la limita cu bunul simt privind perceptia asupra propriului eu. Si totusi , cel mai trist e ca, in continuare, nu simt nimic.

Mi-e dor (deci simt ceva). Mi-e dor de scrierile pe care vi le daruiam vara trecuta, cand fumurile nasteau culori si ma descopeream frumos. Erau despre adancuri de mare si tavane albastre, despre tufisuri mov si alte tablouri minunate inlocuite incet incet de dor si dor de dor. Nu m-am banalizat, o iubesc in continuare pe Alexandrina Hristov si cred mai mult ca niciodata ca Islanda e taram de vis...Dar cum sa fii acelasi dupa toate cate au fost? Puritatea insasi s-a pulverizat, limita bunului simt, constiinta valorii (reale) de sine nu se mai raporteaza la nimic concret, deci perceptiile o iau razna. Nu e nimic prea mult si niciodata prea putin, e doar atat cat trebuie sa fie ca sa treci cu bine peste o noua zi. Si o alta noua zi. Si inca noua zile noi. Ce conteaza cu adevarat pe bucatica asta de spatiu virtual pe care mi intind elucubratiile fara stil si rost este muzica pe care vreau sa v-o dau si pe care incerc sa o imbrac cumva in ganduri, caci atata stiu sigur ca pot sa fac bine. Sa vad frumosul in toate si sa sper ca vad si altii cu mine. Sentimentele neimpartasite sunt nule si nu-mi permit luxul de a trece prin lume ignorand. Ce e rau si ce e bine, ce e mult sau putin, e totul relativ. Se imparte la miliarde de pareri si ajunge sa fie relativ.

Suntem mai vechi decat trecutul si inca trece timpul peste noi. E totul relativ.

Jeanne Cherhal - Hommes Perdus


Wednesday, April 21, 2010

Turn it off


Andra, prin lentila lui Gabriel Hennessey

Ma simt inteligent in cea mai mare parte a timpului, dar in mod particular stiu ca sunt sus atunci cand ascult chestii ca Phantogram sau revad blogul asta . Phantogram veti asculta si voi imediat dupa

observatii (ca niste reguli personale) despre viata :
- intersectarile mele cu tipi numiti Vlad au fost nasoale sau cel putin ciudate in sens negativ. S-a intamplat absolut de fiecare data si e prea mult sa nu-mi sara in ochi. Vreau sa opresc asta!

- cei mici ii papa defund pe cei mari. Asta mai mult lege decat regula. "Defund" inseamna "degeaba".

- tonul cu care scriu aici e unul pe care-l iubesc si care vine numai cand vrea el. Ca un val de inspiratie.

- piesele pe care unii le recomanda ca best-uri pe albume de care nu stiam nu sunt cele care-mi devin mie preferate. E totusi mare lucru sa adori albumul, indiferent pentru ce motiv.

- faptul ca locuiesc departe de voi e de multe ori un lucru bun. Sunt mai aproape de mine...

- observati cat de des uzez de pronume personale la persoana I. Egocentrismul MEU vi se pare incredibil. Amuzati-va, sau simtiti-va prost; cei mici inteleg de ce. Defund.

- cand inchei o pledoarie in scris inseamna ori ca mi-e foame, ori ca grija principala devine poza de atasat postului. De regula.

- piesele de pe bellamuzica si pozele Andrei sunt inteligente si eu o stiu.

- postul asta e o autoelogiere delicioasa si Turn it off un cantec perfect...

Phantogram - Turn it off (celor de la Esquire)

Wednesday, April 14, 2010

Baby I'm a fool


Andra, glamour intre doua ape

Mi s-a pus pata pe 3 tablouri de la Mobexpert, care, impreuna, insumeaza 15 milioane si reprezinta buze de dama accesorizate cu perle aurii si rujuri extravagante (vorbe de genul asta imi vin in minte daca citesc cu putin inainte FHM, GQ sau Men's Health, care lucru in sine nu e unul rau daca te intresezi de ce mai e nou prin lume atunci cand simti ca-ti irosesti viata la tara, in speta AICI). Asadar, dupa ce voi trece de platile facturilor si de cheltuielile cu drumurile la Iasi pe luna in curs, sper sa am macar unul dintre tablourile cu pricina.

De altfel, am avut doua saptamani de concediu (cu plata, ca doar nu suntem aiurea-n tramvai) in care am ajuns la munte-n Colibita, pe luciul carui lac de acumulare am invatat sa arunc la pastrav, sa fac dragoste pe ponton in toiul noptii si alte giumbuslucuri pe care le face omul destept cand stie ca sunt tot mai putine chestii de facut prin zona dupa 25 de ani. Da, simt cum cresc si cand privesc in urma realizez ca au trecut 10 ani superbi. Traiesc frumos in continuare.

Ocolind melodrama de care singur ma satur adeseori, am inceput sa mananc somon ca e cel mai bun produs anti degradare in ale tineretii valuri (asta cu somonul e tot din FHM, dupa pagina cu ultimii Conversi aparuti si cele mai tari buci ale momentului in Singapore). Si daca n-ar trebui sa mi vad de cabinet, as sta numa-ntr-o desfatare, ca dor imi e de vara trecuta, fir-ar ea repetitiva!

Caut oportunitati s-o tai in Norvegia de tot, incep sa alerg intru sustinerea celorlalte eforturi de a ma mentine frumos in draci, pregatesc concert cu Snails, iubesc carnea de femela si piesa ce urmeaza...

Lucianei, care totusi a inteles...

Saturday, April 3, 2010

Crazy english summer


Andra, lumini tropicale sau umbre englezesti

Pe urmele mistretului cu colti de argint, de ciuda neraspunsurilor si in cautarea lor, voi pleca si va ramane totul in urma.



Fields of fire that passed the train
The sky is victorious but here comes the rain
Friday is taking me home again,
And I've nothing but you on my mind.

Grass is greener without the pain,
I think that I'm changing but I'm just the same
My sun is a ascending again
And I've nothing but you on my mind

Sometimes I feel like I'm glad to be free,
Sometimes I still want your arms around me
Sometimes I'm glad to have left you behind,
The Crazy English Summer has put you back on my mind.

Life's a riot a lover a friend,
Pity the day that it has to end
Friday come speed me home again,
I've nothing but you on my Mind.

Sometimes I feel like i'm fine on my own,
Fifty Thousand miles from home.
Sometimes I'm weak and the past is my guide,
Summer returns and puts you back on my mind




Nebuniei Paulei

Tuesday, March 30, 2010

Memories


Andra, timpul care trece

Sunt genul de om care tine evidenta. Am facut intotdeauna liste si m-am tinut de ele. Ma tin de lucruri. Uite, chiar si faptul ca blogul asta are doi ani si ceva e o dovada ca ma tin de chestii.
Am facut intotdeauna liste : liste de bagaj (invatate de la tata pe vremea cand faceam turnee in Europa cu corul scolii), liste de cumparaturi (pe care chiar le face toata lumea), liste de colectii, colectii de liste, colectii pur si simplu : am strans timbre, bani vechi, surprize, castane, dopuri de sticla, rulmenti, pixuri, carti, bilete de film, bilete de intrare la muzeu, ziare, postere, teancuri de reviste (de la Mickey Mouse la Sunete), cantece compuse, cantece cantate, inregistrari ale cantecelor compuse si cantate, liste cu fetele care m-au sarutat, cu cele carora le am atins sanii, cu cele care mi s-au daruit, liste ordonate pe culori ale parului, pe marimi ale soldurilor, ale inimilor, albume foto si mai apoi foldere cu fotografiile fetelor respective, scrisori, panglici, mirosuri..Apoi am facut o pauza de la toate astea. Am inceput sa fac liste cu nume pentru copii, cu restaurante unde as fi vrut sa-mi petrec nunta, cu piese care sa-mi cante la inmormantare (apropo de asta, sa stiti si voi, principala trebuie sa fie Balada lui Ciprian Porumbescu), liste cu locuri de vizitat intr-o viata, cu filme vazute si de vazut, cu carti citite si de citit, liste cu prieteni, cu invitati la diferite petreceri, liste cu listele facute, ca sa nu le incurc.
De ce atata investitie in contabilitate? De ce atata nevoie de a aduna trairi, amintiri, realizari si rateuri? Daca le-as pune pe toate intr-un Excel as incarca cel mai mare hard existent la ora actuala pe piata. Si da, pierd la fel de mult timp rascolindu-le, amintindu-mi, parandu-mi rau sau bine, fiindu-mi dor sau sila, adunand si scazand, inmultind, impartind, selectand, imprastiind in cutii , rafturi, sertare, pungi, pungute, pungulite..Realizez acum ca as fi un foarte bun bibliotecar, statistician, dramuitor sau traficant de droguri, caci nimic nu se amesteca si nici nu se pierde din tot ce-mi trece prin viata.
Le adun pe toate si totusi de atatea ori imi spun ca trebuie sa fac un foc mare care sa arda sunete, chipuri, emotii, ani, ganduri, culori si goluri. Iata, chiar scrisul asta e alcatuit 80% din enumerari si liste. O statistica oarba asupra atator detalii neinsemnate separat. As fi mult mai liber daca as pastra doar consecintele trecerii prin toate fazele astea, pana la urma doar felul in care toate de mai sus m-au modelat conteaza. Insa mi se rupe inima sa ma gandesc ca daca, peste ani mi-ar fi dor de un anumit sarut, voi fi uitat cum o chema, cum arata, cate cantece ii corespund si unde i-am daruit castane coapte sau ni s-a scuturat zapada pe umeri.

Sunt legat aiurea de nimicuri si daca le-as arde m-as face scrum in urma lor.

Thursday, March 18, 2010

Fisherman's woman


Merg la sala, frate. Cat de des pot si cand vreau eu pentru ca sora-mea are sala de fitness. Este o chestie la care ma uitam cas inainte, asa cum ma uitam cas la mersul in cluburi, la detinerea unui automobil, la hainele roz, ochelarii de soare si la ce numeam "fitze" in general...traiam intr-o asa numita "cultura de shantz" care se potrivea cat de cat cu statutul de student (desi nu cu cel al studentului la medicina, dar eu o potrivesc intotdeauna cand nu se potriveste) si care ma ferea de lumea reala intr-o bula de dragoste si puritate "eterna", de neinteles pentru "profanii" din jur.
Acum, pe langa faptul ca mi-e casa alba toata, ca am o masina care arata bine, botine de piele intoarsa, si alte bunuri de larg consum, merg la sala si la salon sa mi dau pielita la o parte de pe unghii. Faza e ca mi place de ma cac pe mine si e un sweet surrender in consumerism care ma face sa nu mai dau doi bani pe utopii despre curatenie spirituala totala, desi o admir la altii. Probabil este vorba si de faptul ca noul meu statut social (acela de medic) nu mi-ar mai permite sa traiesc in fantasticul boem..totusi am noroc ca trupa in care cant ma tine tangent la lumea in care as fi vrut sa raman o viata, ca atunci cand sunt pe scena sau pe drum cu baietii capat o alta identitate, care mi se potriveste manusa si face sa-mi crape inima de fericire, cam ca aluia din American Beauty care vede frumusetea intr-o punga goala purtata de vant . Crampeie de fericire mi se daruiesc si cand imi spune cate un pacient usurat de durere "aveti o mana usoara, multumesc domnule doctor!", insa cine sunt eu de fapt intre toate astea? Carei vieti apartin, ce urmeaza si cine-mi va fi altauri in calatoria asta cu ochii inchisi spre inainte?
Cata incertitudine, atata recunostinta pentru ca ma pot numi om si stiu ca pot face pe altii fericiti.

Vreau sa mi iau o doctorita, sa muncim impreuna, sa facem miliarde si sa le spargem in Fiji.

Emiliana Torrini - Fisherman's Woman (pentru Andreea si Dragos)


I'm pretending to be a good fisherman's woman
Just like Anna Ingunn's mom
The gladiator of all fisherman's wives
Makes it a lot easier thinking of you
On the sea where you have to be a month at a time
Working hard in the day
Your hands cracking from the cold and the salt
In the night when you go to bed
You try to sleep by listening to the boat breathing
The boat breathing
And the only thing
The only thing you can think of is me
Waiting for you by the window
With the brightest red lipstick on my lips
Just like Anna waits for her man
How will I learn
I'll wait

Thursday, March 11, 2010

Bonsai




Ieri mi-am cumparat cel de-al doilea bonsai. Seamana foarte bine cu cel de mai sus. Eu n-am camera foto.
Pe primul l-am avut acum 3 ani si a murit din vina lumii in care traim. Pe cel de acum il caut de foarte multa vreme si e superb. Verde, plin, zambitor si trist. Pentru ca ia din personailtatea celui care i da ploaie si-i pune muzica. Il cheama Luca, are 6 ani, o stanca mare langa el si una si mai mare care-i tunde ramurile si-i povesteste iubiri rare...

Am bonsai, il cheama Luca si e o bucata de implinire.

Saturday, March 6, 2010

You know me


Nu am fost cel mai mare fan, desi mi-au placut multe din creatiile Robbie Williams. Cu ultimul album insa, m-a lasat masca. E curat. Curat. Curat. E unul din rarele momente in care spun..."genial" unui produs muzical!

Si cred cu tarie ca Robbie e unul din cei mai mari entertaineri pe care ii are industria de profil la ora actuala, respectiv as da bani buni sa fiu la unul din showurile lui. Probabil m-as intalni cu multi dintre voi acolo, pentru ca, daca nu erati convinsi de ce va zic aici, piesa asta va face diferenta..

Si pentru ca n-o sa uzez de o alta postare pentru atata lucru, o spun acum : am visat-o tatuata din cap pana-n picioare, iar invelisul acesta acoperea atat de bine degradarea incat, intr-un final se numea tot capodopera..

Slava artistilor peruani care te-au ascuns in culorile lor minunate.

You know me

Monday, March 1, 2010

Feeling good


Andra, zi de primavara

In ultima vreme anotimpurile se tin de calendar cum nu credeam ca se mai poate. Iarna s-a numit iarna in toata regula, pe 1 martie e cel mai bun soare de anul acesta...Cumva, toate se intampla mai firesc decat e normal, si totusi mie mi se da cu o piatra in tampla sau imi sare un doberman in fata cand incerc sa adorm. Citesc 3soiuri de scriituri : Nabokov e luxul pentru pat; o chestie jalnica din Raftul Denisei pentru WC (despre care colectie, desi mai scapa cate ceva valoros, ti-am zis ,Ralu, e o colectie derizorie - si mi-e tare dor de coltul Humanitas din Vama - oare ce mai face Maria?); revista Sunete pentru baile lungi, fiindca o pot arunca cat colo cand se uda..
Aia mica a facut 18 ani, deci pot rasufla usurat; tu te-ai mutat in Copou cu toata durerea dezorientarii, dar macar vei respira "curat"; chinezoaica e in drum spre Iasi iar Iasul e in drum spre mine in fiecare secunda din minunata-mi viata de caine de lux...
Inca nu stiu ce imagine sa am deasupra patului si in ce ordine sa compun piesele noi pentru RAVA. Inca nu stiu nimic si nu mi se-arata sa aflu.
Stiu doar ca e primavara .

Acum un an, pe vremea asta, incepeai sa ma urasti...