Sunday, May 20, 2012

Cânt de ploaie și iubire

E atat de întuneric în toiul zilei,
că mi-e teamă de frângerea oaselor de sticlă
ale nefericiților ce poartă boala.
Dacă se sparg de întuneric?
Și-n bezna asta monumentală
îmi iubesc femeia ca și cum n-ar exista durere,
ci doar idolatrie.
Nelipsitele zbateri de mușchi de la lipsa de calciu
și pentru asta tună încă o dată: casă de piatră, viață lungă și măiastră.

Lasă împlinirile și fugi în casă,
ai ușa deschisă pentru încă doar un minut,
repudierile dor și frigul atacă.
Întunecate cai ale Valhallei, dulapuri care vorbesc, fulgere și tunete albastre: cântați-mi iubirea!

Tuesday, May 15, 2012

Sfarșitul nu-i aici

Suntem două umbre, continuând să ne bântuim gândurile.

Tablou cu natură aproape moartă:
În piața publică a micului nostru oraș, mulțimea ne cere insistent moartea. Călăul se simte obligat, pe bună dreptate. Încătușați, cu mâinile la spate, privindu-ne liniștiți, cădem în genunchi. Timpul trece greu, film în reluare. Prăbușiți, ochi în ochi, zâmbet în zâmbet, ne așezăm impasibili capetele pe trunchiul de lemn însângerat de vreme și trăsnind a moarte. Ea, Neființa, ne ia pe rând; pe mine primul, îmi privesc nepăsător capul rostogolindu-se pe eșafod și-mi trimit speranțele spre tine. Iubesc felul mareț în care îți astepți fatalitatea ca pe ultima binecuvântare a unei vieți împlinite de farmec și melancolie.
Ce melancolie!

O lovitură perfectă, curată și sinceră ca nașterea unui prunc. Acum capetele noastre zac alăturate în țărână, la picioarele mulțimii victorioase, continuând să se privească în ochi și să-și zâmbească așa cum facem și noi, de dincoace de lume. Ce mai poate opri acum fericirea finală, decât trezirea din vis în aceeași viață în care ne-am culcat și-n care nu ai nicio șansă să ți se taie capul din senin pentru a nu te mai gândi la dragostea care gandește la rândul ei la tine.
Ce nefericire! Suntem oameni vii, continuând să ne bântuim visele.

Sunday, April 29, 2012

Ape

Zilele din urmă m-au adus lângă ape. Ore întregi cu ochii în apă, după nimic. Ca și cum niciodată nu mai privisem apa cu atâta atenție. O atenție dezinteresată, necondiționată, ca o nevoie de bază, ca o dragoste. Și gândurile care se adună spre a fi alungate cu mâna, ca niște muște, nu se alungau deloc.

Gândeam cum luciul acela de apă, atât de subțire și aparent destructibil, e incredibil de puternic și de netrecut. Separă lumi. Asta din punct de vedere filozofic. Și apoi ideea că un lucru așa banal precum o baltă poate naște o sumedenie de percepții, după cum te mână inima sau mintea să privești. Fizic, e apa care a dizlocuit pământul; chimic, impură microbiologic; istoric, mâlul poartă urme de bocanc rusesc; geografic, o baltă pe o hartă; spiritual, te botezi în ea sau chiar Îl vezi pe Dumnezeu; realist, poți pescui dacă ai răbdare; adevărul e că, în definitiv, îți poate fi mormânt sau hrană sau răcoare sau plâns. Sau toate la un loc, când nu mai ai nimic altceva.

Te muți cu ochii pe luciul apei și-n afara diferenței dintre stările de agregare ești una cu tăcerea bălții și cu nepăsarea ei. Ridic într-un final privirea și reușesc pentru o clipă să alung cu mâna muștele; realizez că aberez căutând ciuperci comestibile în luna aprilie, și încă unele negre. Chiar de-ar fi fost bune de mâncat, de fumat, de preschimbat în artă precolumbiană sau de aruncat cu ele asupra unor nedreptăți ultragiante, ciupercile negre sunt de negăsit zilele acestea.

În schimb e roi de gânduri plutind pe luciul apelor statute...

Saturday, April 21, 2012

Șunca și cerneala lui Borges

Încă unul din visele acelea, în care Borges, scriitorul, ne cinstea cu cerneală englezească de cea mai bună calitate, în chip de băutură a atotcunoașterii, cu dorința candidă de a ne face să percepem arta adevărată într-o felie gigantică de șuncă pictată 3D ca o scară spre rai. Mi s-a părut foarte frumos din partea lui, astfel că i-am mulțumit. Numai că cerneala avea gust de cerneală și șunca nu ducea la cer dacă pășeai pe ea ci mai degrabă se afunda în țărână.
Mai apoi, două trenuri treceau simultan la câțiva centimetri de mine în direcții opuse, în mare viteză. Asta îți poate da de gândit.

Mulțumesc, Tim Burton, pentru film. Îmi era dor.

Saturday, March 3, 2012

Birth of a polar bear

În vis, te-ai născut dintr-un urs polar. Te vedeam plutind în uterul maică-tii alături de frații urși ca-ntr-o piscină fierbinte și largă. În bezna polară ai căutat prima ieșirea, dar întunericul și frigul te-au împins înapoi în piscina fetală.
Erai supă primordială de urs polar.
Cât alb și negru într-un singur decor!

Tuesday, February 7, 2012

De-a Circul Soarelui

Cine spune că trebuie să alergăm noi după circ, când circul e aici dintotdeauna?...
Să ne jucăm de-a Circul Soarelui Răsare în fiecare zi.

Ce-ai spune dacă te-ai preface într-un pui de girafă dungat ca o zebră și iubăreț ca mine și ai face câteva salturi triplu axel deasupra pieptului meu? -Nu, nu m-ar speria, sau, poate doar un pic, așa..., cât să vrei să faci să-mi treacă amețeala cu un pui de sărut dungat ca o zebră și iubăreț ca tine? Frumos de parcă ar fi al tău.

Poate după asta, ai putea fi un fel de viperă sau, nu nu nu...,mai bine ai fi un șarpe boa și te-ai încolăci în jurul spectatorului care se întreabă fascinat dacă ceea ce-l sufocă din ce în ce mai mult e doar șarpele din joc sau e părul tău constrictor neastâmpărat.

Apoi, desigur, putem face o mică pauză între numere, în care să luăm floricele de porumb verzi de la sarea de mare, să-ți tragi sufletul cu câte un gât de Cola care să-ți ungă rotițele și să mă primești în tine ca pe o gură de aer curat înainte de reintrarea în praful din scenă.

-Doamnelor și domnilor, în partea a doua a spectacolului nostru, pe muzică de Mahler și în uralele dumneavoastră diamantine, strălucitoarea Mongolina!
Ea va performa (tu între timp performezi), în premieră, un număr de dresaj cu șoimi de vânătoare. Aceștia vă vor arăta cum o făptură firavă precum Lina Mongolina poate să vă smulgă tuturor inimile dintre coaste de la distanță, cu ajutorul soimilor și să le așeze la picioarele ei reci spre a fi strivite la nevoie, ca din greșeală (tu între timp îmi iei o mână și o pui sub talpa piciorului, drept exemplu. La faza asta trebuie să provoci rumoare, e punctul culminant). Desigur, nu va fi nevoie ca cineva să fie rănit și dumneavoastră sunteți din nou în siguranță să o aplaudați încă o dată pe Lina per il suo numero magnifico.

Și Circul Soarelui din camera noastră ar putea să mai conțină ceva, dacă mai vrei, dacă nu lăsăm și pe a doua zi, dar ar fi bine să poți acum fiindcă e un număr cel puțin interesant. Am putea, la final, să improvizăm un număr de magie în care fiecare dintre noi scoate din joben câte ceva drăguț pentru celălalt: eu un balon, tu un ac/ tu un geam, eu o piatră/ eu un iepuraș, tu o oală-minune/ tu o rață de cauciuc, eu o cadă fără apă.......Sau nu-ti place numărul ăsta? Of...cred că ai dreptate, e amuzant dar nu ne ies trucurile...poate dacă am încerca să ne întindem fiecare câte o mână și să ne spunem "fără trucuri, te iubesc!", ar fi într-adevăr un spectacol extraordinar, cam ca acelea pe care le visăm de la Circul Soarelui Nostru Răsare în Fiecare Zi.

Iar la final, fiindcă obosim jucându-ne frumos, un pahar cu lapte și un fursec din acelea bune de care știm noi, ne-ar face ziua definitiv.

Apoi, într-un târziu, am adormi tolaniți fiecare pe câte un colț de elefant...