Încă unul din visele acelea, în care Borges, scriitorul, ne cinstea cu cerneală englezească de cea mai bună calitate, în chip de băutură a atotcunoașterii, cu dorința candidă de a ne face să percepem arta adevărată într-o felie gigantică de șuncă pictată 3D ca o scară spre rai. Mi s-a părut foarte frumos din partea lui, astfel că i-am mulțumit. Numai că cerneala avea gust de cerneală și șunca nu ducea la cer dacă pășeai pe ea ci mai degrabă se afunda în țărână.
Mai apoi, două trenuri treceau simultan la câțiva centimetri de mine în direcții opuse, în mare viteză. Asta îți poate da de gândit.
Mulțumesc, Tim Burton, pentru film. Îmi era dor.
No comments:
Post a Comment