E atat de întuneric în toiul zilei,
că mi-e teamă de frângerea oaselor de sticlă
ale nefericiților ce poartă boala.
Dacă se sparg de întuneric?
Și-n bezna asta monumentală
îmi iubesc femeia ca și cum n-ar exista durere,
ci doar idolatrie.
Nelipsitele zbateri de mușchi de la lipsa de calciu
și pentru asta tună încă o dată: casă de piatră, viață lungă și măiastră.
Lasă împlinirile și fugi în casă,
ai ușa deschisă pentru încă doar un minut,
repudierile dor și frigul atacă.
Întunecate cai ale Valhallei, dulapuri care vorbesc, fulgere și tunete albastre: cântați-mi iubirea!
No comments:
Post a Comment