Ambicion Eterna

Era amiaza, soarele se topea in apa marii si marea se infrigura de caldura, cand, coborand printre nenumaratele casute albe sculptate in tarmul de marmura, casute-jucarii aidoma celor in care locuiesc sirenele, ajuseram la intrarea intr-o pestera larga, cu tavan boltit, goala si limpede in linistea ei milenara, in care nu se gasea decat o masa, tot din marmura, zidita sau crescuta de-a dreptul in mijlocul salii, ca un altar stalagmitic neatins vreodata. Asteptaram un timp nedefinit ca fluxul sa inunde totul, stiind ca singura sa navalire in pestera va fi deajuns sa lase in urma pestele magic dupa care venisem pana acolo, in inima singuratatii de ape.
In clipa urmatoare, pe masa alba, acum crescuta din corali, se zbatea pestele, mai colorat si mai stralucitor decat tot ce vazusem sau inchipuisem vreodata, o infinitate de solzi metalizati, portocalii si galbeni, rosii, roz si din nou portocalii, pestele de aur, mai mare decat am fi crezut, mai incarcat de vraja si serenitate decat oceanul insusi, din care se nascuse pentru a-l visa in culorile paunilor si ale musonului amazonian. Aveam sub lama cutitului insusi ingredientul principal al supei primordiale din care era evident ca pornise totul, samburele oceanului si al lumii intregi, cutia de vopseluri ce tine viu colorate curcubeele si zambetele omenirii, esenta adevarului, un nou si, de data asta, final profet al ordinii cosmice, sufletul universului era pestele acela stralucitor pe care ne pregateam sa-l sacrificam, caci pentru asta veniram acolo. Sub lama cutitului ordinar deschisem o banala anatomie de peste, semanand tot mai mult cu o broasca, incoronata caraghios si care grohaia pestrit in ecoul pesterii subacvatice.
In clipa urmatoare eram intr-o cafenea din Bucuresti, rememorand in patru clipele banale in care spintecasem ceea ce ar fi trebuit sa fie sfarsitul lumii prin atotcunoastere.
Lumea insa nu se sfarsise si atotcunoasterea statea bine la locul-i de neatins, indecisa daca pedeapsa trebuie sa ne ajunga imediat sau dupa moarte.

Singura si marea fericire de care mai sunt capabil dupa astfel de nopti e aceea ca visele colorate sunt aici cu mine si-mi confirma ca felul sobru in care pot sa-mi alimentez imaginatia este unul real si care, iata, functioneaza.

Lupoaica a parasit adapostul de vara pentru a urla la luna de pe nesfarsitele scene ale teatrului absurdului.

Thievery Corporation - Ambicion eterna


Amor, no tengas miedo, amor
La vida es dura pero no es cruel
No creas todo lo que tú ves
Que sólo miedo quieren meter

Mi amor me dice qué debo hacer
Muchas preguntas sin responder
La vida nos pone pruebas
Yo sólo se...

Todo es producto de un ambición
Que nunca se saciará

Y si las cosas van mal
No pierdas nunca tu fé
Después de la tormenta viene la calma, tú ves

Detrás de esa oscuridad
Siempre hay una claridad,
Esa luz de esperanza que siempre está

No dejes que la intranquilidad
Te quite el sueno, tu libertad,

La vida tiene que continuar
Lo que pasará, sólo Él sabrá

Mi amor me dice cambia ese canal
Muchas tragedias he visto ya
Y la verdad no aparece
¿Dónde estará?

Todo es producto de un ambición
Que nunca se saciará

Y si las cosas van mal
No pierdas nunca tu fé
Después de la tormenta viene la calma, tú ves...

Detrás de esa oscuridad
Siempre hay una claridad,
Esa luz de esperanza que siempre está