Un draft amarat, dintr-o ultima noapte de amor, intaie noapte de razboi frenetic. N-am vrut sa-l pierd, asa ca public:
"Stapaneste marile, slujeste-te de gratiile zeilor!"
Fratioare, daca nu stii pe ce lume traiesti, ia un distonocalm si vezi-ti de maruntisuri...
Dintr-odata, nimic nu mai parea tangibil,se apuca de impuscat spre curcubeu pana cazura culorile si cerul ramase mov. Si atunci simti din nou ca poate inota pe spate, spre nord, unde-l asteptau ursii polari visand la foci grase si epoci inghetate cu adevarat. Intre doua aisberguri, ferindu-se sa se scufunde, privea necontenit in urma, doar doar s-or aduna pamanturile la orizont si intinderea de ape n-o mai fi atat de mare. Isi amintea alizeele de Creta batand asfalturile orasului brusc transformat in rai, isi sufla aer cald peste genunchi cu gandul ca, da, de data asta, totul va ramane la fel si va parea firesc, ferite-ar sfantu de fericire!
Sunt un netrebnic de care mi-e drag pentru ca-l vad din afara. De altfel, cum spuneam mereu, nimic nu e ceea ce pare.
Stapane, eu in gratiile cui intru?
No comments:
Post a Comment